Au încercat să fugă din pușcărie, dar și-au adăugat ani de detenție. Instanța a decis că doi deținuți, care au încercat să evadeze din Penitenciarul numărul 15 din Cricova, vor sta după gratii încă câte doi ani.
„Potrivit probelor administrate, la 30 octombrie 2023, pe timp de noapte, condamnații, acționând de comun acord, au încercat să părăsească ilegal instituția penitenciară, escaladând gardul de preîntâmpinare dintre zona de producere și zona interzisă a sectorului nr. 3. Acțiunea a fost observată de personalul de serviciu, care a intervenit prompt, reținându-i înainte de a-și duce planul la bun sfârșit”, a menționat purtătoarea de cuvânt a Procuraturii General purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.
Bărbații, cu vârstele de 24 și, respectiv, 27 de ani, își ispășeau pedepsele pentru omor, dar și alte infracțiuni. Urmare a ultimei decizii a instanței, unul dintre inculpați, care mai avea de executat 13 ani și jumătate, acum va sta 15 ani, iar celălalt, condamnat anterior la 24 de ani, va executa 25 de ani și jumătate. Cei doi condamnați și-au recunoscut vinovăția, notează Procuratura Generală.




























































