Oamenii legii au efectuat mai multe percheziții la Comrat, în cadrul unui dosar penal. În vizorul anchetatorilor se află arhitectul Primăriei, bănuit de trafic de influență și corupere pasivă.
Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție (CNA), suspectul ar fi solicitat o sumă de bani pentru a facilita înregistrarea unui teren, atribuit printr-o decizie a Consiliului Municipal Comrat, și pentru a elibera autorizația necesară construirii unui imobil pe acel lot.
În cadrul anchetei, suma de 6.000 de lei, pretinsă de funcționar, a fost transmisă sub supravegherea ofițerilor CNA. Totodată, au fost documentate și alte cazuri în care acesta ar fi cerut și primit bani.
Perchezițiile desfășurate în această dimineață la locuința, mașina și biroul suspectului au dus la descoperirea unor probe relevante pentru cauză.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor legăturilor și confirmarea faptelor.
































































