13 tineri care au instalat corturile pe peronul Gării Feroviare au fost reținuți de Poliție. Printre aceștia se numără și doi minori. Tinerii fac parte din organizația de tineret „Victorie”.
Persoanele reținute sunt documentate în baza art. 47 indice 2 al. 1 (Organele de urmărire penală aplică regulile speciale privind răspunderea penală a minorilor (mai blânde decât pentru adulți); Aceștia pot beneficia de măsuri educative, pedepse reduse sau alte proceduri speciale, conform capitolului privind răspunderea penală a minorilor)
Părinții minorilor sunt sancționați în baza art. 63 (Îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de întreţinere, educare şi instruire a copilului) cu expedierea în instanță de judecată conform competenței.
Protestul de sâmbătă, 16 august, nu e autorizat și poliția a avertizat că se vor aplica amenzi de 7.500 de lei zilnic pentru cei care vor participa.
TV8.md amintește că fugarul Ilan Șor a anunțat că va plăti câte 3.000 de dolari pe lună fiecărei persoane care va protesta zilnic în corturi. Poliția Națională a avertizat că astfel Șor încearcă să atragă cetățenii în acțiuni ilegale și violente.
Precizăm că deși poliția a calificat acțiunea drept „o etapă deliberată de destabilizare social-politică” și „instrument de influență criminală”, deputata Marina Tauber, fugită la Moscova, a trimis că întrunirea se va desfășura pașnic și că ea personal se va asigura că așa-numitul flashmob să nu degenereze în violențe.










































