La mai bine de trei decenii de la destrămarea URSS, Moscova încă nu acceptă că statele din spațiul ex-sovietic își pot decide singure soarta. Mai mult, încearcă să-și aline frustrarea prin propagandă, promovând falsul că Uniunea Europeană ar instala guverne marionetă, transformând aceste țări în „colonii”.
„Cea mai importantă este ideologia Vestului, nu dezvoltarea Moldovei după criteriilor lor, după standardele lor, nu. Ideologia de a atrage Moldova într-un deșert distructiv, pe care vesticii, NATO, l-au organizat pentru statele ex-sovietice. Iată ideologia. Și pentru acest lucru este nevoie de promotori. Credeți că Moldova este prima? Cu siguranță nu. Credeți că este ultima? Cu siguranță nu”, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Afirmațiile Mariei Zaharova sunt la ani-lumină de adevăr. Majoritatea statelor din spațiul ex-sovietic sunt astăzi democrații aflate încă în proces de consolidare. Chiar dacă există numeroase carențe, mecanismele de bază, precum organizarea alegerilor, nu sunt formalități, ci reflectă voința cetățenilor. Acest lucru este demonstrat prin schimbarea partidelor de guvernare sau a președinților.
„Cred că cel mai bun argument este Republica Moldova, care începând cu 2009 s-a lansat în procesul acesta de aderare la UE. De atunci, noi am avut alternanță la putere. S-au schimbat mai multe guverne. Unele dintre acestea au fost guverne pro-ruse. De asemenea, în Georgia același lucru. Vedem că în final la putere a ajuns un guvern condus de Visul Georgian, dar și în alte state ale UE unde guverne, precum cel al lui Viktor Orban, a lui Fitzo, sunt chiar anti-europene. Și atunci dacă UE nu poate instaura un guvern marionetă la Budapesta sau la Bratislava, despre ce fel de guverne marionetă putem să vorbim în Republica Moldova, Georgia, Ucraina sau alte state spațiul ex-sovietic”, a explicat pentru „Alo, TV8”, doctorul în istorie, expert WatchDog, Ștefan Bejan.
Cât privește procesul de integrare europeană, acesta nu este o impunere, ci o alegere suverană a fiecărei țări. Uniunea Europeană nu se extinde prin forță militară, ci printr-o ofertă atractivă ce include garantarea păcii, dezvoltare economică, respectarea valorilor democratice și tratament egal pentru toți membrii săi. De asemenea UE a reușit să reducă substanțial diferențele de dezvoltare între diferite regiune ale Uniunii.
„În 2007, România un nivel de trai cam 40% din nivelul UE. Astăzi RO a ajuns la peste 80%, ceea ce arată că RO a reușit să recupereze foarte mult din acest decalaj fața de statele din Occident. În România astăzi se trăiește mult mai bine. Și nu doar RO, Polonia, țările baltice de asemena. Sunt state care după ce au aderat la UE au început să trăiască din ce în ce mai bine și au reușit să recupereze din acel decalaj care îl aveau față de statele bogate din occident”, a menționat Ștefan Bejan.
Pe lângă sprijinul majorității cetățenilor și o puternică voință politică, o țară trebuie să facă reforme instituționale, economice și să adopte acquis-ul comunitar pentru a deveni membru cu drepturi depline al spațiului comunitar. Toate aceste condiții sunt discutate în timpul negocierilor. Astfel, procesul este o alegere asumată, nu un dictat. În plus, orice candidat poate oricând să înghețe sau să renunțe la procesul de integrarea europeană.
„Aderarea la UE se face benevol, adică țara care vrea să adere la UE scrie o cerere de aderare. Nu vine armata Bruxelles-ului care ea nici nu există, nu vine să calce cu bocancul aici pe teritoriu nostru și să ne impună niște reguli. Nu. Amintesc că de-a lungul timpul au fost mai multe state care au început procesul de negociere, dar pentru că nu le-au convenit unele aspecte au renunțat la procesul de aderare la UE. Vorbesc despre Norvegia, vorbesc despre Islanda, vorbesc despre Turcia, care iarăși nu a aderat pentru nu a îndeplinit acolo niște condiționalități”, a punctat Bejan.
În schimb, Moscova adoptă o atitudine complet opusă, recurgând nu doar la presiuni politice, economice și energetice pentru a-și impune voința, ci și la forța militară sau susținerea separatismului în mai multe țări din fostul spațiu sovietic, cu scopul de a le menține în sfera sa de influență. Aceste acțiuni reflectă un comportament imperial, tratând statele din așa-numita „vecinătate apropiată” ca pe teritorii subordonate și dependente.
