Ucraina a reluat exportul de fier vechi către regiunea transnistreană, potrivit datelor Serviciului Vamal de Stat. Presa locală menționează că de la precedentul transport a trecut un an.
Conform datelor autorităților, exportatorul fierului vechi, la fel ca anul trecut, este compania ucraineană cu răspundere limitată „D-Kamet”, care, în baza unui contract cu Uzina Metalurgică Moldovenească (MMZ), deținută de proprietari ruși, a trimis în regiune loturi de fier vechi cu vagoane de tren, prin postul vamal „Nistru”.
Potrivit documentelor de export, țara de destinație a acestor loturi de fier vechi este indicată ca fiind Republica Moldova. Cu toate acestea, destinația finală este stația feroviară Rîbnița, situată pe teritoriul transnistrean.
Anterior, în august 2024, compania a livrat pentru prima dată, de la începutul războiului pe scară largă din Ucraina, 276 de tone de fier vechi ucrainean către Uzina Metalurgică Moldovenească.
În mai 2018, Consiliul de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei a impus o serie de sancțiuni economice împotriva persoanelor fizice și juridice implicate în agresiunea rusă împotriva Ucrainei. În acea listă a fost inclusă și Uzina Metalurgică Moldovenească, care la acea vreme era unul dintre cei mai mari consumatori de fier vechi ucrainean. Totuși, în martie 2019, MMZ a fost scoasă de sub incidența sancțiunilor ucrainene, fără nicio explicație oficială.
Exportul actual către regiune survine pe fondul crizei de fier vechi pe piața ucraineană, cauzată de invazia pe scară largă a trupelor ruse, ocuparea temporară a regiunilor din sud și est, precum și de distrugerea întreprinderilor industriale.
De la Chișinău, cu o reacție a venit membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandr Slusari, care a scris pe pagina sa de Facebook: „Credeam că prietenii noștri din Ucraina au însușit lecția istoriei contemporane, când acest cvazistat s-a menținut inclusiv datorită Ucrainei. Mai ales că pentru aceasta lecție țara vecină plătește un preț imens. Trist”.




























































