Momente de panică pentru pasagerii unui zbor cu destinația Austin, Texas. O parte din flapsul aripii unui Boeing 737 s-a desprins parțial în timpul zborului, chiar înainte de aterizare. Administrația Federală a Aviației (FAA) a anunțat că a deschis o anchetă în acest caz.
Zborul, cu plecare de pe Aeroportul Internațional Orlando, se apropia de aeroportul din Austin când oamenii au observat problema tehnică.
„Am crezut că este vorba despre turbulențe puternice. Avionul se zguduia. Doamna din fața noastră a deschis geamul și ne-a spus că e rupt. Am deschis și eu geamul și m-am speriat”, a declarat pentru CNN pasagera Shanila Arif.
Un videoclip filmat chiar de pasageră arată cum bucata de flaps atârna în spatele aripii, în timp ce aeronava zbura cu viteză și la mare altitudine. Femeia a mărturisit că s-a temut ca piesa să nu se desprindă complet și să lovească coada avionului, provocând un accident.
După aterizare, compania a confirmat incidentul. „S-a constatat că o porțiune a flapsului aripii stângi nu era la locul ei. Aeronava a fost scoasă din serviciu pentru lucrări de mentenanță”, a transmis Delta Air Lines.
Flapsurile sunt suprafețe amplasate pe partea din spate a aripii, esențiale pentru decolări și aterizări, fiind extinse pentru a controla viteza și portanța.
„Ne cerem scuze clienților pentru experiența trăită, deoarece nimic nu este mai important decât siguranța echipajului și a pasagerilor noștri”, a mai precizat compania.
La bord se aflau 62 de pasageri și șase membri ai echipajului, dar nimeni nu a fost rănit. Delta a dat asigurări că va coopera pe deplin cu ancheta FAA.




















