Prima oră din anul de studii 2025-2026 se va desfășura sub genericul „Valorile care ne unesc”. Lecția este obligatorie și va avea loc pe 1 septembrie în toate instituțiile de învățământ din țară.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, tematica este obligatorie „pentru toate școlile și liceele, publice și private”.
În acest sens, autoritățile au pregătit un set de materiale didactice, cu sprijinul Consiliului Europei. De asemenea, profesorii sunt invitați să participe la ateliere speciale dedicate organizării lecției tematice.
Lista atelierelor și linkurile de conectare pot fi accesate pe adresa: https://bit.ly/47azb5s.
Reamintim că, în anul școlar precedent, 2024-2025, administrația fiecărei școli a putut alege data de începere a cursurilor: fie duminică, 1 septembrie, fie luni, 2 septembrie. De asemenea, prima lecție a avut genericul „Împreună pentru pace”.
TV8.md amintește că și acest an școlar va începe cu lipsă de profesori. Este vorba de cel puțin 1500 de cadre didactice. Cei mai mulți se caută profesori de matematică, fizică, limba și literatura română. Totuși, situația pare să fie mai bună în comparație cu ultimii doi ani, când lipseau peste 2000 de profesori.






















