Vine furtuna. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben de instabilitate atmosferică în toată Moldova. Alerta e valabilă de astăzi, ora 19:00 până mâine, la 5:00.
Pe arii extinse se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice (15-45 de litri/metru pătrat).
Totodată, ar putea cădea grindină, iar vântul va sufla în rafale de până la 15-20 m/s.
Pentru a preveni eventuale incidente, cetățenii sunt îndemnați să opteze pentru transportul public în locul mașinilor personale. Totodată, șoferii nu trebuie să parcheze pe marginea drumurilor, pe trotuare sau sub copacii bătrâni, pentru a evita blocarea traficului și a permite intervenția rapidă a utilajelor specializate, dacă va fi necesar.
Pentru mâine, 23 august, meteorologii prognozează temperaturi de până la +26 de grade ziua și de minim +13 grade noaptea.




































