Un observator Promo-LEX a fost intimidat și insultat de liderul Partidului „Șansa”, Alexei Lungu, afiliat fugarului Ilan Șor, în timpul unui eveniment public din Orhei. Asociația condamnă incidentul și solicită autorităților să investigheze cazul.
Potrivit unui clip video filmat la eveniment, de pe scenă, Lungu a adresat mai multe insulte și amenințări observatorului Promo-LEX, numindu-l inclusiv „canalie nerușinată” și avertizându-l că „Dumnezeu bate nu cu palma și nu cu parul, dar când dă, simți”.
Intimidarea a continuat și după luarea de cuvânt. Liderul partidului s-a apropiat de acesta, menținând un comportament agresiv, „deși observatorul s-a prezentat în mod clar și repetat ca fiind reprezentant al Misiunii de Observare Promo-LEX”.
„Tu nu ești observator de la Promo-LEX. Tu ești angajat al SIS-ului”, acuza Lungu, conform filmării.
Persoana vizată a depus plângere la poliție, iar Promo-LEX, „solicită autorităților să investigheze acest caz și să aplice măsurile legale necesare pentru sancționarea acțiunilor de intimidare și obstrucționare a activității de observare”.
„Astfel de acțiuni reprezintă o tentativă directă de a împiedica exercitarea atribuțiilor observatorilor și încalcă flagrant legislația electorală”, se arată în comunicat.
Ieri, Alexei Lungu a scris pe Telegram că: „în timpul marșului nostru din Orhei, dedicat marcării a 81 de ani de la Operațiunea Iași-Chișinău, a fost văzut un individ care s-a prezentat drept observator al PromoLEX și care filma evenimentul nostru. Ce fel de date încerca să adune - nu se știe!
Am fost cât pe ce să ne bucurăm, gândindu-ne că, poate, un agent al SIS a dat dovadă de omenie și a decis să ni se alăture pentru a îngenunchea în fața eroilor, dar nu - este doar o slugă mincinoasă a puterii, care execută ordine murdare îndreptate împotriva propriului popor”.
TV8.md amintește că la 23 august, în timpul unui nou protest plătit de fugarul Ilan Șor în Capitală, liderul Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, a evitat să răspundă la întrebările jurnalistei TV8, Viorica Tătaru. „Du-te de aici, să nu te văd. Hai, du-te, te rog, de aici”, a replicat acesta.
































































