Debut de vis în Serie A pentru antrenorul român Cristian Chivu. Echipa sa, Inter Milano, a surclasat-o pe Torino cu 5:0, în prima etapă a noului sezon.
video: yt/Serie A
Echipa românului a avut meciul sub control din primele minute. După o ocazie semnată de Thuram în primul minut, Bastoni a deschis scorul în minutul 18, cu o lovitură de cap.
Francezul a făcut 2:0, în minutul 36, cu un șut la colțul lung, din marginea careului mic.
După pauză, Lautaro Martinez a făcut 3:0, în minutul 52, după o eroare în apărarea celor de la Torino. Thuram a făcut dubla, în minutul 62, cu o lovitură de cap și a dus scorul la 4:0.
Bonny a închis tabela, în minutul 72, cu golul de 5:0. Atacantul a marcat după o nouă eroare în apărarea celor de la Torino.
În urma acestui succes răsunător, Inter s-a instalat încă din prima etapă din Serie A pe primul loc în clasament.
După meci, antrenorul român și-a felicitat jucătorii pentru prestația din meciul de pe teren propriu.
„Am încercat să fim la primul meci în cea mai bună formă posibilă, în ciuda a doar patru săptămâni de pregătire. Băieții au reacționat excelent, încearcă să lase trecutul în urmă. Au făcut o demonstrație de maturitate și calitate, intensitate și agresivitate. Sunt fericit și mulțumit pentru ei”, a declarat Chivu după meci.
Născut la Reșița în 1980, Chivu a avut o carieră impresionantă ca jucător, evoluând pentru cluburi importante precum Ajax, AS Roma și Inter.
După retragerea din activitate în 2014, Chivu a rămas aproape de Inter, începând o nouă carieră ca antrenor. A condus mai multe grupe de juniori și a câștigat titlul de campion cu echipa Primavera în 2022, înainte de a părăsi clubul în vara lui 2024.
În februarie 2025, a acceptat provocarea de a salva Parma de la retrogradare în Serie A. În doar 13 meciuri, a reușit să obțină 16 puncte și să asigure menținerea echipei în primul eșalon.
Ulterior, la 9 iunie, a fost numit în calitate de antrenor al formației Internazionale Milano. Tehnicianul a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2027.































































