Președintele american, Donald Trump, amenință din nou Rusia cu sancțiuni economice dure dacă omologul său, Vladimir Putin, nu va ajunge la un acord de pace cu Ucraina. Liderul de la Casa Albă care a amânat în repetate rânduri sancționarea Kremlinului, îl învinuiește, în paralel pe Volodimir Zelenski de faptul că țara sa este bombardată deja de 3 ani de ruși. SUA doresc încetarea războiului până pe 31 decembrie 2025.
Președintele american Donald Trump a amenințat din nou că este pregătit să impună sancțiuni economice împotriva Rusiei dacă Vladimir Putin nu va accepta o încetare a focului în războiul din Ucraina. Trump afirmă că atât omologul său rus, cât și cel ucrainean sunt responsabili de acest război.
„Aș vrea ca acest război să se oprească. Vreau să fac tot ce pot ca să se oprească. Nu va fi un război mondial, dar va fi un război economic. Iar un război economic va fi dur, va fi rău, mai ales pentru Rusia. Eu nu îmi doresc asta. Dar trebuie să spun și altceva: nici Zelenski nu este chiar nevinovat”.
Preşedintele american s-a abţinut până acum de la sancţiunile cu care îl ameninţă de multă vreme pe Putin într-o tentativă de a pune capăt războiului lung de trei ani care până acum a rezistat eforturilor sale de mediere. SUA speră totuși să instaureze pacea în Ucraina până la sfârșitul acestui an. Întrebat de un jurnalist dacă a mai discutat cu liderul de la Kremlin după întâlnirea cu el din Alaska, președintele american a răspuns:
„Fiecare conversație pe care o am este o conversație bună. Apoi, din păcate, este aruncată o bombă peste Kiev sau în alte locuri și asta mă face foarte supărat. Cred că vom pune capăt războiului. Este dur. Niciodată nu știi ce se va întâmpla. Lucruri ciudate se întâmplă în războaie. Faptul că el a venit în Alaska, în țara noastră, cred că reprezintă o adevărată declarație că își dorește încetarea războiului. Nu a fost ușor pentru el să vină în Alaska”.
Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat ieri că se va întâlni cu reprezentanții Ucrainei la New York în această săptămână, în timp ce Washingtonul va continua discuțiile cu Rusia pentru a pune capăt războiului.




















