Un adolescent de 17 ani din raionul Orhei este bănuit că a comis mai multe acte de vandalism și profanare, după ce o tânără i-ar fi respins sentimentele. Incidentul a avut loc în noaptea de 28 august 2025.
Potrivit unui comunicat al Poliției, 28 de semne de circulație ar fi fost deteriorate, iar mesaje au fost inscripționate pe peretele unui stadion, într-un scuar din parc și pe două monumente.
La scurt timp, oamenii legii au reușit identificarea minorului, originar din satul Ciocîlteni.
„Și am inscripționat câteva mesaje cu același scop, pentru ca domnișoara când merge la serviciu sau la masă să observe că au fost scrise de către mine. Vina mi-o recunosc, mi-o asum și o regret”, le-a declarat tânărul polițiștilor.




































