Atacantul Vitalie Damașcan și-a găsit echipă după despărțirea de Maccabi Petah Tikva. Internaționalul moldovean a semnat cu multipla campioană a Bosniei, Zrinjski, alături de care va fi angrenat în Liga Conferințelor.
De nouă ori campioană a Bosniei, Zrinjski anunță pe site-ul oficial transferul atacantului moldovean Vitalie Damașcan. Înțelegerea este valabilă până la finalul acestui sezon.
Internaționalul moldovean era fără echipă după despărțirea de Maccabi Petah Tikva din Israel, fiind liber de contract.
Trebuie de menționat că Zrinjski va fi angrenată în grupa Ligii Conferințelor unde va avea ca adversari austriecii de la Rapid, Lincoln Red Imps din Gibraltar, suedezii de la Hacken, ucrainenii de la Dinamo Kiev, Mainz din Germania și Rakow din Polonia.
Vitalie Damașcan poate debuta pentru noua sa echipă pe 10 septembrie, când Zrinjski va primi vizita lui Sarajevo în campionat.
Cu 44 de selecții la naționala Moldovei, Vitalie Damașcan nu a fost convocat pentru dubla primei reprezentative cu Israel și Norvegia din prima decadă a acestei luni.




























































