Alertă în clădirea Parlamentului. Pompierii au intervenit după ce sistemul de alarmă la incendiu s-a declanșat astăzi în sediul Legislativului.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost făcut la ora 15:41, după ce în interiorul clădirii a fost observat fum. La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje ale IGSU, conform nivelului sporit de intervenție.
Ajunși la destinație, pompierii au stabilit că nu a avut loc un incendiu propriu-zis, ci un scurtcircuit la blocul de alimentare neîntreruptibil al ascensorului, aflat la etajul tehnic. Prin urmare, nivelul sporit de intervenție nu s-a confirmat.
Împreună cu angajații Serviciului de Protecție și Pază de Stat, pompierii au evacuat toate persoanele aflate în interiorul clădirii. Niciuna dintre acestea nu a avut de suferit.
Echipajele IGSU au rămas la fața locului pentru a gestiona situația, iar cauza și circumstanțele urmează să fie stabilite.




































