Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a atacat dur pe omologul său belgian, în timp ce ofensiva din Gaza riscă să strămute un milion de palestinieni. Între timp, un oficial din Emiratele Arabe Unite avertizează că planurile Israelului de anexare a Cisiordaniei ar pune capăt soluției celor două state.
În Afganistan, bilanțul victimelor în urma cutremurului devastator continuă să crească, ajungând la aproape 1.500 de morți. Agenția ONU pentru refugiați cere Pakistanului să suspende expulzările afganilor în contextul dezastrului umanitar.
video: yt/Associated Press
UPDATE Etapa a 11-a din Vuelta a fost neutralizată din cauza protestelor pro-Palestina la finish-ul de la Bilbao. Organizatorii au fost nevoiți să scurteze etapa, fără a desemna un câştigător, un ultim episod dintr-o serie de incidente care afectează cursa de mai multe zile. „Ca organizatori, nu putem lua decizia (de a exclude echipa, n. red.), pentru că regulamentul ne obligă să lăsăm echipa să concureze'', a explicat Garcia. ''În acest moment nu ne preocupă doar protecţia echipei Israel-Prmeier Tech, ci ne îngrijorează siguranţa tuturor”, au declarat organizatorii. Totuși, echipa ciclistă Israel-Premier Tech a exclus retragerea din cursă. „Israel-Premier Tech este o echipă ciclistă profesionistă şi care rămâne determinată să participe la Vuelta. Orice altă alternativă ar crea un precedent periculos în ciclism şi nu numai pentru Israel-Premier Tech, ci pentru toate echipele'', a afirmat echipa, într-un comunicat.
UPDATE Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a atacat miercuri pe omologul său belgian, numindu-l „un lider slab care caută să liniștească terorismul islamic sacrificând Israelul”, la o zi după ce Bruxelles-ul a anunțat că va recunoaște un stat palestinian, transmite Reuters. Guvernul lui Netanyahu a fost iritat de angajamentele Franței, Marii Britanii, Canadei, Australiei și, acum, Belgiei, de a recunoaște oficial un stat palestinian atunci când liderii mondiali se vor reuni luna aceasta la sediul ONU din New York. „Premierul Belgiei, Bart De Wever, vrea să hrănească crocodilul terorist înainte ca acesta să devoreze Belgia”, a scris biroul premierului israelian pe contul oficial de X. Israelul va continua să se apere, se mai precizează în mesaj. Netanyahu l-a atacat într-un mod similar luna trecută și pe premierul australian Anthony Albanese, pe care l-a catalogat tot drept „slab”, după ce Canberra a anunțat că va recunoaște un stat palestinian și a interzis intrarea unui parlamentar israelian de dreapta în țară. Palestinienii militează de mult timp pentru crearea unui stat în Cisiordania ocupată de Israel, în Ierusalimul de Est și în Gaza. Oficialii israelieni au respins angajamentele privind recunoașterea unui stat palestinian, afirmând că acestea nu schimbă realitatea de pe teren.
UPDATE Ofensiva planificată de Israel asupra orașului Gaza ar putea strămuta un milion de palestinieni, a declarat un oficial militar de rang înalt, în timp ce apărarea civilă din Gaza a raportat zeci de morți, potrivit France 24, transmite Mediafax. Între timp, la Ierusalim, sute de protestatari israelieni au ieșit în stradă pentru a cere un armistițiu și un acord de eliberare a ostaticilor după aproape doi ani de război. Armata israeliană și-a consolidat forțele pentru operațiunea planificată de ocupare a orașului Gaza, cel mai mare centru urban al teritoriului palestinian situat în partea sa de nord, în ciuda îngrijorării globale crescânde pentru civilii palestinieni care se confruntă cu condiții umanitare grave. Șeful militar, Eyal Zamir, a declarat că trupele își „intensifică deja operațiunile de luptă”, potrivit unui comunicat al armatei. Un oficial de rang înalt din cadrul COGAT, organismul ministerului israelian al apărării care supraveghează afacerile civile din teritoriile palestiniene, a declarat că „aproximativ 70.000” de palestinieni au părăsit deja nordul Gazei în ultimele zile, fugind de avansul israelian .
UPDATE Șeful agenției ONU pentru refugiați, Filippo Grandi, a cerut miercuri Pakistanului să suspende expulzările de afgani după seismul care a făcut peste 1.400 de morți în Afganistan, informează AFP, conform Agerpres. „Recentul seism a lovit peste 500.000 de persoane în estul Afganistanului, iar ajutorul donatorilor, inclusiv al Pakistanului, este esențial și binevenit”, a declarat Grandi pe contul său de pe rețeaua socială X. „Date fiind circumstanțele, lansez un apel către guvernul Pakistanului pentru ca el să suspende punerea în aplicare a planului său de repatriere a străinilor ilegali”, a adăugat el. Pakistanul a obligat luni mii de afgani deținători de carduri de refugiat eliberate de ONU să plece spre țara lor, au anunțat responsabili pakistanezi și afgani miercuri, în pofida seismului devastator care a lovit Afganistanul.
UPDATE Armata israeliană a anunțat joi că o rachetă lansată din Yemen spre Israel a căzut într-o zonă deschisă, în afara teritoriului israelian, fără a fi declanșate sirene de alarmă. Este al treilea astfel de atac în mai puțin de 24 de ore, transmite Mediafax. Rachetele și dronele au fost lansate de rebelii houthi, susținuți de Iran, care au intensificat atacurile ca răspuns la raidurile israeliene în Yemen, potrivit Reuters. Majoritatea proiectilelor au fost interceptate sau nu au atins țintele.Israelul a ripostat prin bombardamente asupra zonelor controlate de houthi, inclusiv portul Hodeidah, unde au fost uciși oficiali de rang înalt ai rebelilor. Rebelii continuă să atace și nave în Marea Roșie, ca parte a conflictului extins legat de războiul din Gaza.
UPDATE Iranul a redus relațiile diplomatice cu Australia, a anunțat joi Ministerul său de Externe, la o săptămână după ce Australia l-a expulzat pe ambasadorul iranian din cauza acuzațiilor că Teheranul s-ar fi aflat în spatele a două atacuri incendiare antisemite în orașele Sydney și Melbourne, transmite Reuters. „În conformitate cu dreptul diplomatic și ca răspuns la acțiunea Australiei, Republica Islamică a redus, la rândul său, nivelul prezenței diplomatice a Australiei în Iran”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmaeil Baghaei, adăugând că ambasadorul Canberrei a părăsit Iranul.
UPDATE Căutătorii recuperează cadavre, în contextul în care numărul victimelor cutremurului din Afganistan este așteptat să crească, transmite AFP, conform Mediafax. Bilanțul – 1.469 de morți și peste 3.700 de răniți – va crește probabil, a declarat joi purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului taliban, Hamdullah Fitrat. „În timpul acestor eforturi au fost recuperate și alte cadavre, ceea ce a dus la o creștere a numărului de victime raportate”, a scris Fitrat pe X, adăugând că un nou bilanț va fi publicat mai târziu în cursul zilei. „Nu putem înceta să sperăm” că răniții vor rămâne în viață sub dărâmături, a declarat el pentru AFP.
UPDATE Doar unul din patru deținuți din Gaza este identificat ca luptător de către serviciile de informații militare israeliene, arată datele clasificate, majoritatea palestinienilor reținuți fără acuzații sau proces în închisori abuzive fiind civili, transmite Adevărul. Printre cei închiși pe perioade lungi fără proces se numără lucrători medicali, profesori, funcționari publici, jurnaliști, scriitori, bolnavi, persoane cu dizabilități și copii. Cazurile cele mai șocante includ o femeie de 82 de ani cu Alzheimer, reținută șase săptămâni, și o mamă singură separată de copiii săi mici. Când a fost eliberată după 53 de zile, și-a găsit copiii cerșind pe străzi. Baza militară Sde Teiman a avut la un moment dat atât de mulți palestinieni bolnavi, cu dizabilități și vârstnici, încât li s-a alocat un hangar separat, numit „cușca geriatrică”, a declarat un soldat care a servit acolo.
UPDATE Un oficial de rang înalt din Emiratele Arabe Unite a transmis că planurile Israelului de anexare a Cisiordaniei ar submina Acordurile Abraham și ar pune capăt soluției celor două state în conflictul israeliano-palestinian, potrivit BBC, transmite Mediafax. Lana Nusseibeh, un oficial senior al EAU, a declarat că o astfel de mișcare ar însemna sfârșitul perspectivei pentru soluția celor două state, văzută de comunitatea internațională drept singura cale de rezolvare a conflictului israeliano-palestinian. Ministerul de Externe al Autorității Palestiniene a salutat poziția Emiratelor. Guvernul israelian nu a comentat până acum, însă declarațiile oficialului vin la scurt timp după ce ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, a prezentat un plan prin care ar urma să fie anexată aproximativ patru cincimi din Cisiordania.























