Preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din 2026 s-au reluat joi, 4 septembrie 2025, cu nu mai puțin de opt meciuri pe continentul european. Naționala Spaniei a obținut o victorie lejeră în fața bulgarilor, pe când Germania a oferit surpriza serii, fiind învinsă de Slovacia.
Ziua a început cu partida dintre Kazahstan și Țara Galilor, încheiată cu scorul de 0:1. Gazdele au practicat un fotbal foarte bun, în special în repriza secundă, dar la finalul meciului s-au văzut învinse, ratând o ocazie uriașă la ultima fază, când au lovit bara dintr-o lovitură liberă periculoasă, transmite Eurosport.
Ulterior, de la ora 19:00, Turcia s-a impus cu scorul de 3:2 pe terenul Georgiei, iar Lituania și Malta au dat-o la pace, remizând 1:1.
Alte cinci meciuri s-au desfășurat de la ora 21:45, iar cea mai mare surpriză s-a produs în Slovacia. Naționala din Bratislava a învins Germania, scor 2:0, grație reușitelor semnate de Hancko (42) și Strelec (55).
Într-o altă partidă disputată în grupa din care fac parte Slovacia și Germania, Irlanda de Nord s-a impus pe terenul reprezentativei din Luxemburg, cu 3:1.
Un alt rezultat surprinzător s-a înregistrat în meciul dintre Olanda și Polonia. Deși „portocala mecanică” a deschis scorul în minutul 28, prin Dumfries, Cash a stabilit scorul final, 1:1, în minutul 80.
Astfel, situația în Grupa G este foarte complicată, Olanda, Polonia și Finlanda aflându-se pe primele trei poziții la egalitate de puncte, șapte.
Totodată, Spania a debutat în preliminarii cu o victorie fără emoții, 3:0, pe terenul Bulgariei. Oyarzabal a deschis scorul în minutul cinci, Cucurella a dublat avantajul în minutul 30, iar Merino a stabilit rezultatul final încă din minutul 38.
Scorul serii a fost înregistrat de Belgia, 6:0, pe terenul reprezentativei din Liechtenstein. Primul gol a venit relativ târziu, De Cuyper marcând în minutul 29. Ulterior au mai înscris Tielemans (46, 70), Theate (60), De Bruyne (62) și Fofana (90+1).
Astăzi se vor juca alte 10 partide, inclusiv meciul dintre Moldova și Israel, de la ora 21:45.




























































