Președinta oficiului teritorial Glodeni al fostului partid Șor a fost condamnată la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii politice. Instanța a dispus, de asemenea, confiscarea a peste 5,3 milioane de lei în folosul statului.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, inculpata va executa pedeapsa într-un penitenciar pentru femei. De asemenea, timp de 5 ani, îi va fi interzis să ocupe funcții de conducere în partide politice sau organizații afiliate acestora și să desfășoare activități financiare sau logistice în cadrul formațiunilor politice sau entităților cu scop politic. Până la decizia definitivă a instanței, a fost menținut arestul preventiv, pentru a asigura reținerea și încarcerarea acesteia în penitenciar.
Pe lângă suma confiscată, instanța a dispus reținerea unui telefon mobil, iar sechestrul aplicat pe bunurile inculpatei, evaluate la peste 1,5 milioane de lei, a fost menținut.
Anchetatorii susțin că, între iulie și octombrie 2022, inculpata ar fi acceptat peste 5,3 milioane de lei de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor. Banii erau folosiți pentru plata protestelor organizate la Chișinău și pentru remunerarea membrilor filialelor teritoriale.
Conform unui comunicat al Judecătoriei Chișinău, inculpata ar fi primit și transmis, prin mijloace electronice, către angajatele Departamentului Monitorizare și Control al Partidului „Șor”, listele persoanelor mobilizate la proteste de către organizația teritorială Glodeni, precum și listele mijloacelor de transport utilizate pentru deplasarea protestatarilor, însoțite de fotografii ce surprind îmbarcarea acestora.
Ea ar fi coordonat, prin instrucțiuni date activiștilor de partid, mobilizarea și transportul persoanelor în zilele de protest, ar fi primit în mod repetat sume importante de bani în pungi și plicuri de la curieri, ar fi plătit costurile transportului și ar fi achitat fiecărui protestatar câte 400 de lei pe zi pentru participare la protestele organizate de Partidul „Șor” în fața instituțiilor publice din Chișinău (Parlament, Guvern, Președinție, Procuratura Generală și altele).
Astfel, inculpata ar fi organizat și mobilizat zilnic câte 870 de persoane din raionul Glodeni, cărora le-ar fi plătit 100 de dolari SUA pentru fiecare zi de protest. În total, pentru 29 de zile de proteste, suma plătită ar fi fost de 87.000 de dolari american, echivalentul a aproximativ 1,7 milioane de lei, conform cursului oficial valutar de atunci. Acești bani ar fi fost recepționați anterior de la grupul criminal condus de Ilan Șor, prin intermediul curierilor.
Activitatea inculpatei a fost oprită pe 20 octombrie 2022, când un curier al partidului a fost prins de CNA în timp ce preda 500.000 de lei la marginea orașului Glodeni. Ulterior, în urma perchezițiilor, au fost ridicate și alte sume – peste 1,6 milioane de lei și 4.000 de dolari – destinate altor organizații teritoriale ale formațiunii.
Inculpata nu și-a recunoscut vina, iar sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.




































