Doi viceprimari ai municipiului Comrat sunt cercetați de către oamenii legii pentru abuz de serviciu, în urma unor percheziții efectuate de CNA. Unul dintre aceștia a fost reținut astăzi pentru 72 de ore, iar celălalt se afla deja în arest la domiciliu.
Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție (CNA), aceștia sunt bănuiți că ar fi „acționat concertat pentru obținerea unor foloase materiale necuvenite din bugetul public”.
Din informațiile preliminare s-a stabilit că unul dintre viceprimari este suspectat că ar fi utilizat influența funcției sale pentru a facilita încheierea unor contracte de achiziții publice în favoarea unei firme aflate sub controlul săi, înregistrată pe numele unor persoane terțe.
Această companie ar fi fost favorizată în mod repetat în cadrul licitațiilor organizate de Primărie.
De asemenea, același oficial este bănuit că ar fi influențat aleșii locali pentru alocarea ilegală a unor terenuri de construcție către apropiații săi, în timp ce el ar fi fost beneficiarul real. Ulterior, aceste bunuri ar fi fost înstrăinate pentru obținerea de fonduri în mod ilegal.
Cel de-al doilea viceprimar, aflat în arest la domiciliu, este de asemenea acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi influențat deciziile Consiliului Municipal pentru atribuirea unor terenuri către persoane interpuse, beneficiarii finali fiind ambii viceprimari.
În urma perchezițiilor efectuate în această dimineață la locuințele, autovehiculele și birourile celor implicați, au fost colectate mai multe probe relevante. Unul dintre viceprimari a fost reținut pentru 72 de ore. Ancheta pe acest caz continuă.
Potrivit unui comunicat al PCCOCS, viceprimarul reținut marți este vizat și într-o altă cauză penală de îmbogățire ilicită, în care este cercetat sub control judiciar. În ceea ce-l privește pe celălalt viceprimar, învinuit de procurori de finanțare ilegală a partidelor politice, procurorii din Cahul au solicitat săptămâna trecută aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile, însă judecătorul de instrucție a dispus aplicarea arestului la domiciliu. Procuratura a contestat decizia.
TV8.md amintește că pe 2 septembrie, au avut loc 60 de percheziții matinale în sudul Moldovei, în cadrul unei cauze penale aflate în desfășurare. Anchetatorii au vizat coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali, precum și spălarea de bani.
Atunci, patru persoane au fost reținute de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) într-un dosar penal privind finanțarea ilegală a unei formațiuni politice.































































