Spațiul aerian al Poloniei a fost încălcat de mai multe ori miercuri, în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei. Potrivit autorităților de la Varșovia, avioane poloneze și aliate au fost ridicate de urgență și au deschis focul asupra unor „obiecte ostile”, unele dintre ele fiind doborâte. Armata poloneză a calificat situația drept „un act de agresiune” și a avertizat că incidentele au creat o amenințare directă la adresa siguranței populației.
„Avioanele au folosit arme împotriva obiectelor ostile”, a declarat ministrul Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, precizând că „suntem în contact permanent cu comandamentul NATO”.
Comandamentul operațional al armatei a transmis că „spațiul nostru aerian a fost încălcat în mod repetat de drone” și că se lucrează pentru „identificarea și neutralizarea” unor ținte, precum și pentru localizarea altora care au fost doborâte.
„Este în desfășurare o operațiune legată de multiplele încălcări ale spațiului aerian polonez”, a declarat premierul Donald Tusk pe rețelele sociale, potrivit AFP.
Într-un mesaj separat, armata poloneză a subliniat: „Acesta este un act de agresiune care a creat o amenințare reală la adresa siguranței cetățenilor noștri. În urma atacului de astăzi al Federației Ruse asupra teritoriului ucrainean, a avut loc o încălcare fără precedent a spațiului aerian polonez de către obiecte de tip dronă”.
În timpul operațiunii, mai multe aeroporturi, inclusiv principalul aeroport Chopin din Varșovia, au fost închise, potrivit Administrației Federale a Aviației din SUA, care a menționat „activități militare neplanificate legate de asigurarea securității statului”.
Incidentul survine după ce președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a avertizat marți, la Helsinki, că Vladimir Putin ar putea invada și alte țări. „Nu avem încredere în bunele intenții ale lui Vladimir Putin. Credem că Vladimir Putin este pregătit să invadeze și alte țări”, a declarat acesta.
Tot marți, premierul Donald Tusk a anunțat că Polonia își închide frontiera cu Belarus, ca urmare a exercițiilor militare Zapad desfășurate pe teritoriul Minskului.
Polonia, stat membru NATO și susținător major al Ucrainei, găzduiește peste un milion de refugiați ucraineni și este un punct de tranzit pentru ajutorul umanitar și militar occidental.
Nu este primul incident de acest fel. Luna trecută, o dronă militară rusească a explodat pe terenuri agricole din estul Poloniei, iar în 2023, Varșovia a raportat că o rachetă rusească i-a traversat spațiul aerian. În noiembrie 2022, doi civili au murit după ce o rachetă antiaeriană ucraineană a căzut într-un sat de la graniță.


























































