Vladimir Plahotniuc ar urma să fie adus în Republica Moldova pe 25 septembrie, cu doar trei zile înainte de alegeri. Informația a fost confirmată astăzi, de ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin, potrivit căreia planul de extrădare este pregătit.
„Ministerul Justiției grec a acceptat cererile de extrădare, acestea fiind transmise Ministerului de Externe din Grecia, pentru a fi transmise, conform procedurilor diplomatice, Ambasadei Republice Moldova și deja Ministerului Justiției din Republica Moldova. Respectiv, suntem în așteptarea hotărârii motivate care urmează să vină prin poșta diplomatică inclusiv, iar urmare a acestei recepționării, vom transmite pachetul de acte cu toate documentele către Ministerul Afacerilor Interne, în vederea pregătirii procedurii ulterioare”, a declarat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Șefa MAI a explicat că pe linia Interpolului a fost deja expediat demersul de extrădare.
„Respectiv, sunt analizate toate opțiunile posibile și, în cel mai scurt timp, va fi adus în Republica Moldova”, a subliniat Nichitin, precizând că 25 este o dată prealabilă. Șefa MAI a mai declarat că urmează a fi rezervate biletele pentru echipa care va merge să-l aducă acasă.
Întrebată de ce Plahotniuc nu va fi adus mai devreme de 25 septembrie, ministra de Interne a precizat că: „Sunt niște proceduri, sunt niște cerințe speciale, inclusiv locația în avion. Se solicită zboruri directe. Din acest considerente, opțiunile care au fost oferite de către companiile avia a fost în jurul datei de 25. Mai devreme nu a fost posibil din punct de vedere tehnic al zborurilor care există la moment disponibile”.
Când va ajunge la Chișinău, Plahotniuc ar urma să fie plasat în Penitenciarul nr. 13, a declarat ministra Justiției. Întrebată dacă acesta va sta într-o celulă separată, Veronica Mihailov-Moraru nu a confirmat, nici infirmat:
„Administrația Națională a Penitenciarelor va analiza și va lua în considerare toate circumstanțele necesare pentru deținerea persoanei în condiții care să asigure respectarea drepturilor deținutului, dar și în condiții de securitate. La moment, este prematur să vă dau un răspuns”.
Menționăm că pe 8 septembrie, în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că au fost deja procurate bilete pentru ca Plahotniuc să fie extrădat în ultimele zile din campania electorală.
„În felul acesta, PAS încearcă să-și facă un maxim de PR, că au adus în țară răul cel mare”, a spus Usatîi. PAS nu ne-a răspuns pentru o reacție.
A doua zi, avocatul lui Plahotniuc ne-a spus că nu cunoaște nimic:
„Nu, nu dețin la moment așa informații. - Nu cunoașteți nici aproximativ o dată? - Bănuiesc eu că trebuie să-l contactați pe domnul Cernăuțeanu, dumnealui am văzut că dirijează și are cunoștințe mai multe referitor la procedură și dată”.
Anterior, Viorel Cernăuțeanu a declarat că autoritățile pregătesc aducerea lui Plahotniuc acasă și au trimis solicitări în acest sens către mai multe companii aeriene.
Săptămâna trecută, Ministerul Justiției din Grecia a aprobat extrădarea lui Plahotniuc. Acesta este așteptat acasă pentru a fi judecat în mai multe dosare penale.
TV8.md amintește că Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe aeroportul din Atena, pe 22 iulie, împreună cu Constantin Țuțu. Problema este că la îmbarcarea în avion, acesta a prezentat un pașaport în care era trecut ca și Kirsanov. Întâmplarea face că un oarecare Kirsanov de 59 de ani a fost vizat într-o anchetă privind furtul de autoturisme de la o expoziție de mașini din vestul Atenei. Plahotniuc, neștiind ce se întâmplă, cerea insistent prin avocat să i se returneze actul, fapt care a sporit suspiciunile autorităților. În plus, autoritățile au fost alertate de caracterul aparent grăbit al plecării celor doi.
O zi mai târziu, procurorii eleni au emis mandate de arest pe numele acestora. Autoritățile de la Chișinău au trimis trei cereri de extrădare pentru Vladimir Plahotniuc – primele de la Procuratura Generală, imediat după reținerea lui și pe 8 august pentru a fi cercetat în alte trei dosare penale. Iar a treia solicitare a fost trimisă de Ministerul Justiției, pe 4 august.
Pe 13 august, Curtea de Apel de la Atena a acceptat prima cerere de extrădare în privința lui Plahotniuc. După decizie, fostul lider PD a transmis un mesaj audio din închisoare, în care a declarat că așteaptă să fie adus în Moldova nu doar pentru a-și demonstra nevinovăția, ci și pentru a-și relua activitatea politică. La finalul aceleași luni, instanța din Grecia a dat curs și celei de-a doua cereri de extrădare.
Anterior, poliția a anunțat că Plahotniuc avea cel puțin șapte identități. Era atât cetățean al Ucrainei, României și Rusiei, cât și al unor țări mai exotice cum ar fi Vanuatu sau Irak. În total, acesta păstra în vila de lux pe care o închiria 21 de acte, fiind vorba de pașapoarte, cărți de identitate și permise de conducere emise de șase state. În cazul lui Țuțu au fost găsite cinci documente, toate au fost eliberate de România și Bulgaria, pe numele lui Sili Andrie.
Potrivit unui reportaj din presa elenă, Plahotniuc respinge toate acuzațiile, susținând că este victima unei persecuții politice.
Vladimir Plahotniuc a părăsit țara în iunie 2019, atunci când democrații au pierdut puterea și au plecat de la guvernare. Câteva luni mai târziu pe numele lui a fost emis un mandat de arest pentru infracțiunea de spălare de bani, în legătură cu rolul său în schema bancară, denumită generic „Frauda Bancară” din perioada 2013-2015, atunci când din țară au fost scoși peste 1 miliard de dolari.
Avocații oligarhului au negat toate acuzațiile. Totuși, procurorii au reușit să pună sub sechestru o vilă din Elveția și o cabană din Munții Alpi, care i-ar aparține lui Plahotniuc.
Pe 7 februarie 2025, oligarhul fugar a fost dat în căutare internațională după ce a acceptat cererea Republicii Moldova de a revizui refuzul oferit anterior în anul 2020. Iar la finalul lunii respective, Plahotniuc a fost surprins la hotelul „Jumeirah Al Naseem” din Dubai.




























































