Peste 250.000 de locuitori au părăsit orașul Gaza pentru a se refugia în alte zone ale teritoriului palestinian, a transmis sâmbătă, 13 septembrie 2025, armata israeliană. Anunțul vine în contextul în care atacurile și raidurile israeliene s-au intensificat în ultimele săptămâni, notează Libertatea.
„Conform estimărilor armatei, peste un sfert din cei 500.000 de locuitori ai orașului Gaza l-au părăsit pentru propria siguranță”, a precizat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Avichay Adraee, pe X, potrivit AFP. În plus, într-o altă postare publicată pe aceeași platformă socială, Adraee i-a îndemnat pe locuitori să se îndrepte în zona umanitară din Al-Mawasi.
„Vă îndemn, pentru siguranța dumneavoastră, să folosiți strada Al-Rashid și să vă deplasați imediat în zona umanitară din Al-Mawasi și în zonele libere din taberele centrale, așa cum am anunțat ieri, unde veți beneficia de o asistență umanitară semnificativ mai bună, inclusiv de servicii medicale”.
Amintim că premierul Benjamin Netanyahu le-a cerut luni seara locuitorilor orașului Gaza să plece din calea armatei israeliene, care își intensifică ofensiva în urbea din enclava palestiniană. „În două zile, noi am distrus 50 de turnuri teroriste, și acesta nu este decât începutul intensificării operațiunilor terestre în orașul Gaza. Le spun locuitorilor: ați fost preveniți, plecați imediat!”, a declarat premierul israelian într-un mesaj video.




























































