Comisia Europeană a adoptat un nou pachet de sancțiuni la adresa Rusiei, al 19-lea la număr. Planul urmează să fie aprobat apoi de către toate cele 27 de state membre.
„Rusia demonstrează pe deplin disprețul său față de diplomație și dreptul internațional. Prin urmare, intensificăm presiunea”, a declarat Ursula von der Leyen în deschiderea anunțului privind sancțiunile, transmite Digi24.
Oficialii UE au declarat anterior că pachetul va viza activele cripto, băncile și energia Rusiei.
„Rusia a lansat unele dintre cele mai ample atacuri cu drone și rachete împotriva Ucrainei de la începutul războiului, lovind atât clădiri guvernamentale, cât și locuințe civile, inclusiv sediul UE din Kiev, reprezentanța Uniunii noastre. Amenințările la adresa Uniunii noastre sunt, de asemenea, în creștere. În ultimele două săptămâni, dronele rusești Shahed au încălcat spațiul aerian al Uniunii noastre atât în Polonia, cât și în România. Acestea nu sunt acțiunile cuiva care dorește pacea. Președintele Putin a escaladat situația în repetate rânduri”, a mai spus von der Leyen.
Comisia era inițial așteptată să dezvăluie cel de-al 19-lea pachet pe 17 septembrie, dar măsura a fost amânată, potrivit unor surse, din cauza presiunilor exercitate de președintele american Donald Trump asupra țărilor europene pentru a întrerupe achizițiile de petrol rusesc.
„Economia de război a Rusiei este susținută de veniturile provenite din combustibilii fosili. Vrem să reducem aceste venituri. De aceea, interzicem importurile de GNL rusesc pe piețele europene. Este timpul să închidem robinetul. Suntem pregătiți pentru acest lucru. Am economisit energie, am diversificat sursele de aprovizionare și am investit în surse de energie cu emisii reduse de carbon ca niciodată până acum. Astăzi, aceste eforturi dau roade”, a explicat șefa Comisiei Europene.
Astfel, măsurile vizează energia, sectorul bancar și criptomonedele, iar Bruxelles-ul ia în calcul inclusiv accelerarea eliminării gazului natural lichefiat (LNG) rusesc, înainte de termenul-limită din 2027.
Noile sancțiuni vor lovi mai dur companiile și băncile din țări terțe care continuă să facă afaceri cu Moscova – inclusiv din China și India – dublând eforturile anterioare.
Ultimul pachet al UE, aprobat pe 18 iulie, a fost considerat „cel mai puternic până în prezent”, vizând în principal veniturile Rusiei din petrol. Măsurile includeau reducerea plafonului de preț pentru exporturile rusești de petrol transportat pe mare la 47,60 dolari pe baril, sancțiuni împotriva a peste 100 de nave din flota umbră a Rusiei și multe altele.




















