Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor putea circula în continuare fără restricții în Uniunea Europeană până la 31 martie 2027. Acordul privind transportul rutier de mărfuri dintre Republica Moldova și UE a fost prelungit, ceea ce înseamnă că șoferii moldoveni nu vor avea nevoie de autorizații speciale atunci când traversează statele membre.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, acordul prevede menținerea accesului pe piața europeană fără autorizații speciale. Acesta va permite creșterea volumului de exporturi și importuri, oferind un cadru comercial mai stabil și previzibil. Totodată, documentul întărește cooperarea Republicii Moldova cu Ucraina și contribuie la funcționarea mai eficientă a lanțurilor logistice dintre cele trei regiuni.
Prelungirea a fost oficializată la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, unde documentul a fost semnat de secretarul de stat în domeniul transporturilor, Mircea Păscăluță, și de Kristian Schmidt, director pentru Transport Terestru al Comisiei Europene.
Prin acest regim, operatorii de transport din Republica Moldova își vor putea desfășura în continuare activitatea atât în tranzit, cât și în transporturi bilaterale, fapt care va susține dezvoltarea comerțului și consolidarea legăturilor economice cu Uniunea Europeană.




















