Trei avioane de luptă rusești au pătruns astăzi în spațiul aerian al Estoniei, provocând o escaladare a tensiunilor în regiune. Acestea însă au fost respinse de aeronavele NATO, transmite Politico.
Trei MiG-31, capabile să transporte racheta hipersonică rusească Kiznhal, au traversat aproximativ cinci mile nautice în interiorul teritoriului estonian și s-au îndreptat spre capitala Tallinn, potrivit surselor care au fost informate despre situație.
Avioanele au făcut cercuri timp de aproximativ 12 minute înainte ca NATO să mobilizeze avionale F-35 italiene pentru a le respinge.
TV8.md amintește că apărarea antiaeriană a Poloniei se află în stare de alertă maximă după ce săptămâna trecută aproximativ 20 de drone militare au pătruns în spațiul aerian polonez, într-o acțiune pe care Varșovia o consideră o provocare deliberată din partea Rusiei.
Totodată, luni, o dronă neidentificată a fost văzută zburând deasupra unui complex guvernamental care găzduiește una dintre reședințele prezidențiale din Varșovia, precum și birourile utilizate de către premier și ministrul apărării.
De asemenea, o dronă rusească a fost interceptată și în România, încălcând spațiul aerian NATO într-o nouă încercare a regimului de la Kremlin de a testa pregătirea alianței și răspunsul aliaților.



































































