Un tânăr din Fălești îți va petrece următorii 17 ani într-un penitenciar de timp închis după ce și-ar fi omorât bunica, vara trecută. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Bălți, după ce individul și-a recunoscut vina.
„Potrivit materialelor cauzei, la data de 22 iunie 2025, pe timp de seară, inculpatul se afla în locuința în care trăia împreună cu bunica sa. Ancheta a stabilit că inculpatul se afla în stare de ebrietate în momentul comiterii faptei. Pe fondul unor tensiuni și ca urmare a unui conflict spontan, inculpatul, înarmat cu un ciocan, a acționat intenționat, aplicând victimei lovituri”, a menționat purtătoarea de cuvânt a PG, Violina Moraru.
În urma loviturilor aplicate, victimei i-au fost provocate leziuni corporale grave, incompatibile cu viața care au dus la deces, la scurt timp după incident.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Nord.




































