Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în sudul Moldovei, în după-amiaza zilei de 21 septembrie 2025. La fața locului a fost îndreptată o echipă de pompieri și salvatori.
Potrivit unui comunicat al IGSU, cazul a avut loc la periferia satului Coștangalia, raionul Cimișlia. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:35, iar flăcările au fost stinse la ora 17:40.
Ancheta pe acest caz continuă, pentru a stabili toate cauzele și pagubele materiale ale incendiului.
Anterior, meteorologii au emis cod galben de pericol excepțional de incendii pentru toată țara. Alerta este vaalbilă de pe 16 septembrie, până astăzi, 22 septembrie, inclusiv.
În această perioadă, este posibilă aprinderea culturilor agricole, depozitelor de furaje, zonelor cu vegetație forestieră, locuințelor şi anexelor gospodărești.
Astfel, se recomandă evitarea utilizării focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales atunci când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu.
Totodată, trebuie restricționate lucrările ce creează condiţii pentru producerea incendiilor prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive.





































