Tragedie în satul Japca, raionul Florești. Noaptea trecută, un bărbat în vârstă de 86 de ani a căzut într-o fântână din localitate. Angajații IGSU, ajunși la fața locului, nu au reușit să salveze pensionarul.
„Cadavrul a fost scos la suprafață de către salvatori. Din verificările preliminare, pe corpul victimei nu au fost depistate semne de moarte violentă. Cadavrul a fost transportat la Secția tanatologie din cadrul Spitalului Raional Florești, pentru stabilirea cauzei decesului”, a menționat ofițera de presă, Inspectoratul de Poliție Florești, Lilea Harea.
Poliția a inițiat o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.




































