Mai mulți reprezentanți ai legii au fost decorați de Maia Sandu cu distincții de stat. Printre ei se numără șefii Poliției Naționale și ai Inspectoratului General al Carabinierilor, Viorel Cernăuțeanu și Dumitru Scurtu, precum și, post-mortem, cei doi pompieri decedați în tragedia de la Telenești.
Conform documentului, Ordinul „Credință Patriei” clasa a II-a a fost acordat celor doi funcționari, iar clasa I lui Igor Damir și Vasile Rotari, post-mortem.
Aceștia au murit în după-amiaza zilei de 9 august, în timp ce se deplasau la o misiune în apropierea localității Mihalașa, din același raion. Autospeciala lor s-a lovit frontal cu un camion. Șoferii ambelor vehicule au supraviețuit, dar au fost internați în stare gravă la spital.
Ordinul de clasa III a fost oferit mai multor angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Centrului Național Anticorupție (CNA) și Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS).
Alți colegi din cele două structuri au fost decorați cu Crucea „Meritul Militar”, Medalia „Pentru Vitejie” și Medalia „Nicolae Testemițeanu”.




































