Mai multe secții de votare din stânga Nistrului vor fi reamplasate pentru scrutinul parlamentar din 28 septembrie 2025. Hotărârea Comisiei Electorale Centrale vine după ce Inspectoratul General al Poliției a avertizat asupra unor riscuri majore la adresa securității în zona de securitate, inclusiv posibile alerte cu bombă și provocări în ziua votării.
Potrivit unui comunicat al CEC, dacă în ziua alegerilor ar apărea alerte cu bombă sau alte incidente, echipele specializate nu ar putea interveni imediat. Asta pentru că deplasarea lor în zona de securitate este posibilă doar cu acordul Comisiei Unificate de Control, iar obținerea acestei permisiuni durează mult.
În același timp, legea prevede că procesul de votare poate fi suspendat pentru cel mult două ore, ceea ce face imposibilă gestionarea unor situații de urgență în timp util.
Astfel, secțiile de votare 37/3 și 37/4 din satul Varnița, raionul Anenii Noi, vor fi mutate în orașul Anenii Noi, iar secția 37/6 din satul Hagimus, raionul Căușeni, va funcționa în orașul Căușeni.
Totodată, alegătorii din comuna Cocieri și satul Doroțcaia din raionul Dubăsari vor putea vota în municipiul Chișinău, după ce secțiile 37/7 și 37/8 au fost transferate în capitală.
Pentru a gestiona eficient eventualele incidente, Comisia a stabilit și locații de rezervă pentru restul secțiilor organizate pentru alegătorii din stânga Nistrului. Astfel, în cazul unor urgențe, secția din Gura Bîcului ar putea fi transferată la Calfa, cea din Copanca la Chircăiești, iar secția din Sănătăuca la Cunicea, toate în aceleași raioane. În orașul Rezina, secțiile 37/10 și 37/11 ar putea fi mutate la Cinișeuți, iar cea din comuna Răscăieți, Ștefan Vodă, ar urma să fie transferată la Ștefan Vodă.
CEC dă asigurări că aceste măsuri au fost luate pentru buna desfășurare a scrutinului și pentru a garanta siguranța atât a alegătorilor, cât și a funcționarilor electorali. Instituția reafirmă că fiecare cetățean își va putea exercita dreptul la vot în condiții de liniște, ordine și securitate.




































