Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, alertă NATO, premieră în aer și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

După gratii și fără bani: Fostul președinte OT Ocnița al lui Șor și-a aflat sentința

justiție (8)
26 septembrie 2025, ora 17:05

Președintele Oficiului Teritorial Ocnița al fostului partid politic „Șor” a fost condamnat la patru ani de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat că ar fi acceptat cu bună știință finanțarea formațiunii din partea unui grup criminal.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, sentința va fi executată într-un penitenciar de tip semiînchis, iar inculpatul va fi privat pentru 4 ani de dreptul de a ocupa funcții de conducere în partide politice sau organizații ale acestora. De asemenea, nu va putea exercita activități de administrare financiară sau de organizare logistică în cadrul formațiunilor politice și entităților asociative cu scop politic pe aceeași perioadă.

Până la pronunțarea unei sentințe definitive, bărbatul a fost plasat în arest preventiv și escortat sub pază din sala de judecată.

De asemenea, din contul fostului președinte a fost dispusă confiscarea în folosul statului a sumei de aproximativ 1,66 milioane de lei, iar sechestrul aplicat pe bunurile inculpatului a fost menținut.

Potrivit acuzației, inculpatul ar fi acceptat circa 1,66 milioane de lei, obținuți ilegal, care au fost folosiți pentru activitățile partidului, precum organizarea protestelor și remunerarea participanților, având scopul de a influența politica din Moldova și de a obține putere prin mijloace ilegale.

Inculpatul nu și-a recunoscut vina, iar sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Patru drone au explodat la Căușeni, Hîncești, Anenii Noi și Ștefan Vodă
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Patru drone au explodat la Căușeni, Hîncești, Anenii Noi și Ștefan Vodă
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/VIDEO/ Cei care primesc compensații pe nedrept pot fi denunțați: Ministerul Muncii va verifica sesizările cetățenilor
/VIDEO/ Cei care primesc compensații pe nedrept pot fi denunțați: Ministerul Muncii va verifica sesizările cetățenilor

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente