Podul de legătură Rîbnița-Rezina ar fi nou minat. Potrivit jurnalistei TV8, Viorica Tătaru, aflată la fața locului, traficul a fost blocat și mașinile sunt evacuate pentru verificări.
La fața locului au venit pompierii și poliția.
Într-un comunicat, Inspectoratul General al Poliției menționează că oamenii legii au intervenit în teren, după ce, prin apeluri telefonice robotizate, au fost sesizați despre alerte cu bombă în mai multe locații din Zona de Securitate.
Serviciile specializate acționează conform protocoalelor și asigură securitatea cetățenilor.
Poliția încurajează cetățenii să meargă la vot, să consulte exclusiv sursele oficiale de informare și să manifeste prudență față de narațiunile promovate intenționat de actori care urmăresc subminarea procesului electoral.
Menționăm că și în turul II al prezidențialelor din 2024, autoritățile au fost sesizate că podul respectiv ar fi minat. Atunci, poliția a calificat acțiunile drept provocări în adresa instituțiilor statului, pentru a fi acuzate de îngrădirea deplasării cetățenilor pentru a-și exercita dreptul la vot.



























































