Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1682: Atac la Kiev, explozie în România, ordin dezvăluit și trei ținte. Șeful NATO: „Putin va eșua”

/VIDEO/ Președintele României, optimist privind aderarea Moldovei la UE: „Un termen de 3 ani este foarte realist”

nicusor dan (1)
01 octombrie 2025, ora 14:52

Președintele Nicușor Dan este „extrem de optimist” în ceea ce privește procesul de integrare a Republicii Moldova în UE. Afirmația se bazează pe victoria obținută de forțele pro-europene la alegerile parlamentare de duminică, „care a fost incontestabilă”, transmite HotNews.

„După această victorie a forțelor proeuropene, care a fost incontestabilă, o să urmeze ceea ce s-a început deja, un proces de integrare în Uniunea Europeană, pentru care eu sunt extrem, extrem de optimist, adică un termen de trei ani este foarte realist pentru asta”, a declarat șeful statului român.

Oficialul a vorbit și despre situația din stânga Nistrului, precum și despre efectele pe care le-ar fi putut avea o eventuală victorie a forțelor pro-ruse la recentele alegeri parlamentare din Republica Moldova.

„Acolo noi avem niște trupe ruse. Transnistria este între Moldova și Ucraina. Din cauză că autoritățile de la Chișinău sunt foarte atente la fenomenul acesta, pentru armata rusă, care este dislocată acolo, este foarte greu să schimbe armament. În felul acesta, ea există, dar este destul de firavă. În cazul în care am fi avut niște forțe pro-ruse la Chișinău, toată armata asta ar fi putut să fie întărită și să fie o amenințare și pentru Moldova, și pentru Ucraina, și inclusiv pentru România”, a adăugat președintele.

Întrebat cum vede situația referitoare la regiunea transnistreană din perspectiva procesului de aderare și posibilitatea unei intrări în doi pași, Nicușor Dan a răspuns: „E o chestiune tehnică, pe care evident că autoritățile de la Chișinău o cunosc mai bine. Eu cred că poate fi făcută cu tot cu Transnistria, așa, la momentul acesta”.

„Așa cum Găgăuzia are un statut de relativă autonomie în cadrul Republicii Moldova, așa poate să aibă și Transnistria regimul acesta (…). Granița Uniunii Europene ar fi cu tot aceste două regiuni autonome”, a continuat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a fost întrebat dacă aderarea Republicii Moldova se va face simultan cu cea a Ucrainei, iar președintele României a amintit că în prezent „cele două state au un calendar comun de negociere”, spunând că el nu crede într-o eventuală decuplare „în perioada următoare”.

„Există această dificultate cu Ungaria, care se opune aderării Ucrainei, și există această discuție, o eventuală decuplare, care nu cred că se va întâmpla în perioada următoare, pentru că ar fi un semnal foarte prost pentru Ucraina, și atunci pentru Moldova vor începe să fie făcuți pași indiferent de deschiderea oficială a capitolelor de aderare”, a mai declarat liderul de la Cotroceni.

Recent, Politico a scris că președintele Consiliului European, António Costa, încearcă să ocolească veto-ul premierului ungar Viktor Orbán privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, un blocaj care afectează direct și procesul de integrare al Moldovei. În acest sens, oficialul european a purtat discuții cu mai multe capitale din UE pentru a obține sprijin în favoarea simplificării procedurii de extindere și a deblocării impasului legat de perspectivele celor două țări.

TV8.md amintește că Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE la scurt timp după ce trupele ruse au invadat Ucraina. În luna iunie a anului 2022, am obținut statutul de candidat la Uniunea Europeană, iar în 2023, cele 27 de state membre ale UE au dat undă verde pentru începerea negocierilor de aderare.

Obiectivul național al Republicii Moldova este de a adera la comunitatea internațională până în anul 2030. Într-un interviu exclusiv pentru TV8, vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, a subliniat că scopul este sută la sută realist dacă sunt accelerate procesele de reformă.

Pe 12 mai, președinta Maia Sandu a declarat la „Новая неделя” că există șanse ca Republica Moldova să finalizeze negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2027. 

Ulterior, Parlamentul European a adoptat un raport în care laudă „angajamentul exemplar” al Republicii Moldova de a progresa în procesul de aderare la UE. În document, eurodeputații evidențiază că relațiile Moldova-UE au intrat într-o nouă etapă, în contextul în care cooperarea s-a intensificat, iar autoritățile de la Chișinău fac eforturi susținute pentru a alinia legislația națională la cea comunitară. 

Pe 4 septembrie, aflată la Chișinău,  comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos a declarat că Republica Moldova a îndeplinit toate criteriile pentru a deschide primul cluster de negocieri cu Uniunea Europeană după alegeri.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente