Nenorocire într-o familie din satul Boșcana, raionul Criuleni, care în prag de iarnă a rămas fără acoperiș deasupra capului. Casa lor cu două etaje a fost cuprinsă de flăcări aseară.
Contactată de TV8, ofițera de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență ne-a comunicat că la fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri, care au stins flăcările în câteva ore.
Chiar și așa, acoperișul a fost făcut scrum, din el rămânând doar carcasa.
Din fericire, membrii familiei au reușit să se evacueze la timp, astfel că nimeni nu a fost rănit. Nu este clar de la ce au pornit flăcările.
Primăria localității a publicat o postare în care familia cere ajutorul oamenilor pentru a repara acoperișul.





































