Hamas trebuie să accepte până duminică planul de pace în Fâșia Gaza propus de Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a dat un ultimatum grupării teroriste. În caz contrar, președintele american amenință mișcarea palestiniană cu consecințe grave.
UPDATE Hamas va trebui să accepte planul de pace pentru Fâșia Gaza până cel târziu duminică, la ora 18:00 (ora Washingtonului), a scris președintele Statelor Unite pe rețeaua Truth Social.„Dacă acest acord al ultimei șanse nu este convenit, tot iadul, cum nu s-a mai văzut vreodată, se va dezlănțui împotriva Hamas. Într-un fel sau în altul, va fi pace în Orientul Mijlociu”, a adăugat Donald Trump.
UPDATE Trump a conceput un documentul, redactat în 20 de puncte, care prevede dezarmarea grupării islamiste palestiniene, un armistițiu imediat, eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas în schimbul prizonierilor palestinieni deținuți de Israel, o retragere în etape a armatei israeliene din Fâșia Gaza și un guvern de tranziție condus de un organism internațional în enclava palestiniană. Hamas analizează propunerea și își va anunța poziția în curând, a declarat pentru Al Jazeera un oficial al organizației.
UPDATE O grevă generală organizată în Italia de sindicate în sprijinul palestinienilor și a flotilei cu ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza, interceptată de Israel, riscă să perturbe semnificativ traficul vineri, în timp ce protestatarii încep să se adune pentru a doua zi de demonstrații la Roma, relatează EFE, conform Agerpres. În Italia, studenţii au ocupat universităţi, inclusiv Statale din Milano şi La Sapienza din Roma, şi au blocat accesul la Universitatea din Bologna folosind anvelope de maşini, au arătat imaginile. La Torino, sute de persoane au blocat traficul pe şoseaua de centură a oraşului, potrivit agenţiilor de ştiri. Medici, asistente medicale, farmacişti şi alţii urmau să participe la un flash mob la Roma, aprinzând torţe şi lumini la telefoane mobile şi citind numele a 1.677 de lucrători din domeniul sănătăţii ucişi în Gaza, au declarat organizatorii. Sindicatele italiene au chemat la o grevă generală în sprijinul flotei de ajutor pentru Gaza, fiind aşteptate peste 100 de marşuri sau mitinguri în toată ţara. Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a criticat perturbările cauzate de unii dintre protestatari. „Crede cineva cu adevărat că blocarea unei gări, a unui aeroport, a unei autostrăzi sau distrugerea unui magazin în Italia va aduce ajutor poporului palestinian?”, a scris el pe X
UPDATE Un oficial Hamas a declarat vineri pentru AFP că mișcarea islamistă mai are nevoie de timp pentru a studia planul de pace pentru Fâșia Gaza propus de președintele american Donald Trump, pe care premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că îl susține, transmite Agerpres. „Hamas continuă consultările cu privire la planul lui Trump (...) și i-a informat pe mediatori că aceste consultări sunt în curs și mai necesită ceva timp”, a spus oficialul.
UPDATE Cel puţin 57 de palestinieni au fost ucişi, în Fâşia Gaza, în atacuri israeliene şi schimburi de focuri, au anunţat oficialii din sănătate joi, în timp ce Hamas încă se gândea la răspunsul său la propunerea preşedintelui american Donald Trump pentru a încheia războiul de aproape doi ani, scrie AP, conform News.ro. Cel puţin 29 de oameni au fost ucişi de tirurile israeliene în sudul Gaza, potrivit Spitalului Nasser, care a primit cadavrele. Oficialii afirmă că 14 dintre ei au fost ucişi într-un coridor militar israelian unde au fost frecvent împuşcături legat de distribuţia de ajutoare umanitare. Oficialii de la Spitalul Martirilor Al-Aqsa din oraşul Deir al-Balah din centru au afirmat că au primit 16 morţi în urma atacurilor israeliene. Medici Fără Frontiere a arătat că unul dintre terapeuţii săi a fost ucis în timp ce aştepta un autobuz în Deir al-Balah, într-un atac care a rănit grav alte patru persoane. Organizaţia internaţională de caritate l-a descris pe Omar Hayek, în vârstă de 42 de ani, ca ”un om liniştit, cu o bunătate profundă şi profesionalism”.
UPDATE Un total de 473 de membri ai echipajului flotilei Global Sumud, reținuți de autoritățile israeliene în timp ce navigau pe Marea Mediterană pentru a duce ajutoare în Fâșia Gaza, au fost transferați la închisoarea Saharonim din deșertul Negev, în sudul Israelului, informează vineri EFE, conform Agerpres. Potrivit declarațiilor acordate EFE vineri de Loubna Tuma, avocata Adalah, echipa juridică a flotilei, acesta este numărul pasagerilor ambarcațiunilor interceptate de Israel care au fost conduși la închisoare, de unde, cel mai probabil, vor fi deportați în țările lor. Avocata nu a fost în măsură să precizeze câte din aceste persoane au acceptat să fie deportate imediat. Dacă acceptă, ele sunt duse la aeroport pentru a lua un zbor de deportare. În caz contrar, se inițiază o procedură judiciară în care un judecător va decide cu privire la deportarea lor, procedură care necesită mai mult timp.









































