De la 1 ianuarie, mașinile noi și majoritatea dintre cele la mâna a doua, înmatriculate pentru prima dată în Republica Moldova, se vor scumpi. Asta pentru că se renunță la taxarea importurilor în funcție de capacitatea motorului în favoarea introducerii TVA de 20%. Autoritățile spun că măsura este necesară pentru a alinia legislația fiscală la standardele europene. Reprezentanții saloanelor auto avertizează că prețul mașinilor noi ar putea crește cu până la câteva mii de euro, fapt ce a agitat piața în ultimele luni ale anului.
„Acest SUV chinez, care are un motor de 1,5 litri și dotari de top costă în prezent 16.500 de euro. De la 1 ianuarie însă atunci când va fi introdusă cota TVA de 20 de procente, exact acest model va costa deja 17880 de euro, adică cu aproape 1400 de euro mai mult”.
La unele mașini de lux scumpirile vor fi resimțite și mai tare, majorările ajungând chiar și la cinci mii de euro. Reprezentanții saloanelor auto spun că în acest context, în ultima lună, numărul de clienți a crescut simțitor.
„Unele showroomuri deja au anunțat prețurile pentru anul viitor, este o cerere mai ridicată, majoritatea mai ales persoanele fizice încearcă să achiziționeze automobilul anul acesta pentru a achita un preț mai mic”.
Totuși, având în vedere eliminarea accizei pe capacitatea motorului, majorarea prețurilor la automobilele mai scumpe va fi mai puțin resimțită.
„ Automobilele mai accesibile cu motoare mai mici se vor scumpi proporțional mai mult față de prețul actual și automobilele mai scumpe cu motor mai mare vor avea o creștere mai mică și procentual, dar și în sumă”.
Nu este clar, deocamdată, dacă mașinile de tip hybrid și cele electrice vor avea parte în continuare de anumite scutiri, așa cum se întâmplă în prezent.
„ TVA se introduce pentru a ne omologa cu legislația UE, dar acolo este încurajat de a trece pe mașina electrică mai puțin poluantă cu mai puține emisii. Sperăm și la noi să introducă ceva pentru a avea această încurajare de a procura un atomobil hybrid deoarece acum la moment avem această scutire 25 la sută la import pentru hybrid și 50 pentru plugin și sută la sută pentru electrice”.
Și dacă în prezent, saloanele auto au parte de clienți cu duiumul...
„ S-a auzit că se scumpesc nu știu de când, de acum sau de anul viitor și m-am gândit că dacă acum este posibil să o procur acum că un pic mai ușurează buzunarul. Am făcut un test drive și mi-a plăcut, acum aștept să mi se dea contractul să-l semnez”.
„ Am dat comandă, în decembrie o să fie, am ales o mașină nouă pentru că nu are parcurs și are garanție de cinci ani. Totul se scumpește, dar când prețurile sunt mai mici e mai bine”.
„ Noi asta nu putem controla, ne supunem la ceea ce se spune. La cel care e dat să meargă, o să meargă la cel care să zboare o să zboare”.
După 1 ianuarie, reprezentanții saloanelor auto se așteaptă la o scădere bruscă a vânzărilor.
„ Cum au început să apară aceste informații oamenii s-au speriat, toți se tem de creștere prețurilor. De aceea o să fie o cerere, o să avem o agitație până la sfârșitul anului la achiziția de mașini. Cei care doreau să procure anul viitor o fac acum, de asta cred că anul viitor o să avem o scădere bruscă a vânzărilor minim pentru jumătate de an sau șapte, opt luni. - Cu mult?- Cred că cu jumătate”.
Reforma Guvernului vine la pachet și cu riscuri, atenționează experții.
„Mașinile noi garantat vor scădea ca și vânzări în prima jumătate a anului 2026, cel puțin din cauza faptului că persoanele fizice vor simți cel mai tare creșterea asta de preț și aplicare a TVA. Garantat aici o să scadă vânzările și la mașinile mai eficiente cum ar fi plugin hybrid, care acum au un acciz mai mic și electricele. Pentru noi absolut nu este clar ca va fi efectul pentru piața mașinilor rulate, noi nu vedem o limită de vârstă în importul mașinilor. Suntem în fața riscului dacă nu avem o limită de vârstă că o să permitem importul în țară a mașinilor vechi cu motoare mari, care poluează cel mai mult”, spune expertul auto Constantin Mihalachi.
Ministerul Finanțelor susține că introducerea cotei TVA de 20 de procente la mașini reprezintă o ajustare a legislației noastre la normele europene, iar măsura va intra în vigoare de la întâi ianuarie 2026.




























































