Barcelona a suferit prima înfrângere din acest sezon de campionat, pierzând cu 1:4 în deplasare la Sevilla. În urma acestui rezultat, echipa catalană ratează șansa de a reveni pe primul loc în La Liga, poziție pierdută sâmbătă, după victoria obținută de Real Madrid în fața celor de la Villarreal.
video: yt/FC Barcelona
După mai puțin de 10 minute de joc, Sevilla a obținut un penalty în urma unui fault al lui Araujo în propriul careu, iar Alexis Sanchez, fost jucător al Barcelonei, a transformat cu siguranță și a deschis scorul pentru gazed, transmite Eurosport.
La vârsta de 36 de ani și 290 de zile, chilianul a devenit al doilea cel mai în vârstă marcator din penalty împotriva Barcelonei în La Liga, după Jose Luis Morales de la Levante, care a înscris la 38 de ani și 31 de zile la începutul acestui sezon.
În minutul 25, Sevilla a fost foarte aproape să își dubleze avantajul, însă șutul cu exteriorul al lui Romero a trecut puțin pe lângă poarta apărată de Szczesny. Doar două minute mai târziu, Agoume a scăpat singur spre poarta Barcelonei, dar a fost ajuns din urmă de Araujo și a pasat lui Sow, al cărui șut a fost respins în corner de portarul catalanilor.
Totuși, Sevilla a reușit să facă 2:0 în minutul 37, după ce Kounde a pierdut mingea în jumătatea adversă, iar andaluzii au pornit pe contraatac; Vargas a centrat perfect în fața porții, unde Romero a finalizat simplu.
Barcelona a reușit să reducă din diferență chiar înainte de pauză, marcând pentru 2:1 în al șaptelea minut de prelungiri. Pedri a trimis o pasă excelentă la colțul lung, unde Marcus Rashford a reluat din prima și a înscris primul său gol în La Liga.
Cu această reușită, Rashford ajunge la 7 contribuții decisive în 10 meciuri disputate pentru Barcelona în toate competițiile (3 goluri și 4 assisturi), fiind jucătorul cu cele mai multe implicări în goluri din actualul sezon.
În repriza a doua, Barcelona a avut ocazia să egaleze în minutul 76, după ce a primit un penalty, însă Robert Lewandowski a irosit șansa, ratând de la punctul cu var.
Pe final, suedezul Roony a ratat o oportunitate importantă pentru catalani, iar Sevilla a profitat din nou pe contraatac: Jose Angel Carmona a înscris pentru 3:1 cu un șut la colțul lung.
Scorul final a fost stabilit de Akor Adams, care a marcat în ultima fază a meciului, închizând tabela la 4:1 pentru andaluzi.
După etapa a 8-a din La Liga, catalanii rămân astfel cu 19 puncte și cedează prima poziție din Spania, după ce Real Madrid a învins-o cu 3:1 pe Villarreal și a acumulat 21 de puncta în campionat.
Prima mare ocazie a meciului a aparținut echipei lui Xabi Alonso și a venit în minutul 22, când Vinicius a centrat în fața porții, iar Tchouameni a reluat cu capul puțin pe lângă țintă.
Cu această ocazie, Aurelien Tchouameni a bifat și un moment important în cariera sa, devenind al șaselea jucător francez care atinge pragul de 100 de meciuri în tricoul lui Real Madrid, alăturându-se lui Benzema, Varane, Zidane, Mendy și Camavinga.
Chiar înainte de pauză, Villarreal a fost foarte aproape să deschidă scorul, după ce Oluwaseyi a scăpat singur cu portarul, însă Thibaut Courtois a intervenit excelent și a respins în corner.
Real Madrid a marcat la doar două minute după reluare, când Mbappé a deviat inteligent o minge pentru Vinicius, iar brazilianul a pătruns în careu și a șutat la colțul scurt; mingea, deviată de un fundaș advers, a intrat în plasă.
Ulterior, madrilenii au obținut un penalty în urma unui fault comis de Rafa Marín, iar Vinicius, lăsat să execute, a reușit dubla, cu ceva emoții, mingea fiind atinsă de portarul Arnau Tenas.
Villarreal a redus din diferență în minutul 73, după o combinație între Pape Gueye și Georges Mikautadze, acesta din urmă marcând cu un șut plasat din marginea careului — al doilea său gol în această săptămână, după cel din Champions League contra lui Juventus.
Cu 9 minute înainte de final, Kylian Mbappe a colaborat cu Brahim Diaz, iar francezul a marcat al treilea gol al echipei sale, modificând tabela la 3:1.
La scurt timp după gol, Mbappe s-a accidentat și a fost înlocuit de Rodrygo.
video: yt/Real Madrid





















