Blocul Patriotic intenționează să stabilească o colaborare cu toate fracțiunile de opoziție care au ajuns în noul Parlament, în cazul în care Curtea Constituțională (CC) va confirma rezultatele alegerilor. Declarația a fost făcută de membrul Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8.
Potrivit lui, partidele de opoziție ar trebui să urmeze o agendă comună, orientată spre depolitizarea instituțiilor de stat.
„Considerăm că avem o singură agendă: asigurarea independenței justiției, funcționarea legală a instituțiilor de stat, depolitizarea Comisiei Electorale Centrale. Vom insista ca CEC să fie cât mai echidistantă față de luptele politice”, a declarat Batrîncea.
El a adăugat că Blocul Patriotic planifică, de asemenea, împreună cu alte forțe de opoziție, să se asigure că membrii Curții Constituționale „reflectă Constituția și legea, nu interesele partidelor politice”.
„De aceea, intenționăm să colaborăm pe larg cu toate forțele de opoziție din Parlament. În ce formă exact se va întâmpla acest lucru - nu vă pot spune acum, pentru că discuțiile încă nu au început”, a precizat socialistul.
Întrebat dacă au existat neînțelegeri interne în Blocul Patriotic, Batrîncea a recunoscut că „în trecut au existat incidente neplăcute”.
„Trebuie să ne comportăm demn, să fim responsabili pentru cuvintele noastre și să nu provocăm situații care avantajează guvernarea. Sper ca în acest Legislativ să fie făcute corecturile necesare și ca toți să lucreze în acest sens”, a spus el.
TV8.md amintește că potrivit rezultatelor preliminare după numărarea voturilor, reiese că PAS ar obține majoritate parlamentară cu 55 de mandate. Blocul Patriotic ar avea 26 de deputați, Blocul Alternativa - 8, iar Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă - câte 6 mandate de parlamentar.




































