Un cuplu din Krasnodar a fost sancționat după ce, la o petrecere privată, a cântat melodii în limba ucraineană. Anton și Svetlana Petrenko au fost găsiți vinovați de „discreditarea” armatei ruse, iar bărbatul a fost ulterior obligat să-și ceară scuze în fața camerei și să interpreteze imnul Rusiei.
Potrivit Novaya Gazeta, totul s-a întâmplat pe 8 august, la ziua Svetlanei Petrenko. Cei doi ar fi cântat cu voce tare cântece ucrainene, iar înregistrarea video de la petrecere a fost publicată „în statusul unui messenger”. În filmare, cuplul interpretează, printre altele, piesa „Ми народ нескорений” („Noi suntem un popor neînvins”) a proiectului Sister Mix.
După apariția imaginilor, Anton Petrenko a înregistrat un video de scuze, în care a declarat:
„Sunt pentru poporul rus, care își apără țara”, a spus bărbatul ținând o icoană în mâini.
Ulterior, pe 10 august, Anton Petrenko a fost reținut și obligat din nou să își ceară scuze în fața camerei și să cânte imnul Rusiei.
Pe numele celor doi au fost întocmite procese-verbale pentru „discreditarea” Forțelor Armate ale Federației Ruse, iar instanța le-a aplicat câte o amendă de 30.000 de ruble. Câteva zile mai târziu, Anton Petrenko a fost sancționat suplimentar cu 1.000 de ruble pentru huliganism minor, fiindcă „a folosit un limbaj obscen, a hărțuit trecători și a încercat să provoace o bătaie”.





























































