Evghenia Guțul rămâne după gratii. Judecătorii au respins astăzi contestația avocaților, prin care se cerea eliberarea acesteia. Bașcana, dar și ex-secretara fostului partid Șor, Svetlana Popan, au fost prezente online la ședință.
video: tg/indexMLD
„Respingerile celorlalte cereri sunt inacceptabile și vor duce la condamnarea Moldovei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În procesul de fond și acum în apel nu s-a acordat nicio posibilitate de a prezenta probe sau de a audia martori”, a declarat avocatul internațional al Evgheniei Guțul, William Juli.
TV8.md amintește că pe 5 august, bașcana Evghenia Guțul a fost condamnată la 7 ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid Șor. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Svetlana Popan, fosta secretară a oficiului central al formațiunii, ar urma să stea 6 ani după gratii.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a mai dispus confiscarea a peste 40 milioane din lei din contul lui Guțul și a circa 9,7 milioane de lei de la Popan.
Ambele inculpate au fost private de dreptul de a exercita activități legate de organizare contabilă și financiară în cadrul partidelor politice, precum și de dreptul de a fi membre ale partidelor politice, pe un termen de 5 ani. Sechestrul aplicat asupra bunurilor acestora a fost menținut.
De asemenea, instanța a dispus confiscarea în folosul statului a corpurilor delicte ridicate în cadrul perchezițiilor: mijloace financiare în sumă de aproximativ 5,8 milioane de lei și 2 telefoane mobile.
Evghenia Guțul a calificat decizia drept o „răzbunare politică”.































































