Israelul și Hamas au convenit asupra primei faze a unui armistițiu în Fâșia Gaza, după doi ani de război. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump, care a subliniat că părțile au ajuns la o înțelegere intermediată de Qatar, Egipt, Statele Unite și Turcia.
Qatarul a confirmat că înțelegerea reprezintă „prima fază a acordului de încetare a focului din Gaza, care va duce la încheierea războiului, eliberarea ostaticilor israelieni și a prizonierilor palestinieni, precum și la intrarea ajutoarelor umanitare”.
Donald Trump a salutat acordul și a transmis pe rețeaua sa Truth Social: „Toți ostaticii vor fi eliberați foarte curând, iar Israelul își va retrage trupele până la o linie convenită, ca prim pas spre o pace puternică, durabilă și veșnică”.
Ce prevede prima fază a acordului
Potrivit surselor citate de AFP, Hamas va elibera 20 de ostatici aflați în viață, iar în schimb Israelul va elibera aproape 2.000 de prizonieri palestinieni – dintre care 250 condamnați la închisoare pe viață și 1.700 arestați de la începutul războiului.
Schimbul ar urma să aibă loc în termen de 72 de ore de la implementarea acordului, care a fost „convenit și cu facțiunile palestiniene”, potrivit unei alte surse din interiorul Hamas.
În plus, acordul prevede intrarea a cel puțin 400 de camioane cu ajutoare umanitare zilnic în Fâșia Gaza în primele cinci zile ale armistițiului, urmând ca numărul lor să crească ulterior. De asemenea, este permisă „revenirea persoanelor strămutate din sudul Fâșiei Gaza către orașul Gaza și nordul teritoriului, imediat”.
Hamas a anunțat că retragerile trupelor israeliene vor fi efectuate etapizat, cu „garanții din partea președintelui Trump și a mediatorilor”.
Într-o declarație oficială, mișcarea palestiniană a cerut ca Trump să oblige Israelul să implementeze integral acordul și „să nu-i permită să tergiverseze sau să se eschiveze de la îndeplinirea celor convenite”.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatarului, Majed al-Ansari, a afirmat că ambele părți au convenit deja asupra tuturor prevederilor și mecanismelor de implementare ale primei faze.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că își va convoca joi guvernul pentru a aproba acordul, care urmează să fie semnat oficial în jurul prânzului, în Egipt.
Potrivit unui oficial Hamas, negocierile pentru a doua fază a încetării focului vor începe imediat după semnare.
Donald Trump a declarat că este convins că „toți ostaticii, inclusiv cei decedați, se vor întoarce luni”, și a reamintit că planul său pentru Gaza, în 20 de puncte, prevede încetarea focului, eliberarea tuturor ostaticilor, dezarmarea Hamasului și retragerea treptată a Israelului din teritoriu.
Reuters relatează că locuitorii din Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, au izbucnit în urale după anunțarea unui acord de pace.
„Slavă Domnului, astăzi președintele Trump a anunțat că războiul s-a oprit. Suntem foarte fericiți că războiul s-a terminat, este ceva care ne aduce bucurie și le mulțumim fraților noștri și tuturor celor care au contribuit, chiar și doar prin cuvinte, la oprirea războiului și a vărsării de sânge”, a declarat Wael Radwan pentru agenția de presă.
„Slavă Domnului pentru încetarea focului, pentru sfârșitul vărsării de sânge și al uciderilor. Nu sunt singurul fericit - întreaga Fâșie Gaza este fericită, întregul popor arab, întreaga lume este fericită pentru încetarea focului și oprirea vărsării de sânge. Mulțumim și multă dragoste celor care au fost alături de noi”, a spus Abdul Majeed Rabbo.
Bombardamente după anunțul armistițiului
În pofida acordului anunțat, Agenția de apărare civilă din Gaza a raportat joi mai multe lovituri asupra teritoriului.
„De la anunțul de aseară privind un acord asupra cadrului propus pentru un armistițiu în Gaza, au fost raportate mai multe explozii, în special în zonele din nordul Fâșiei Gaza”, a declarat unul dintre oficialii agenției, Mohammed Al-Mughayyir, menționând „o serie de atacuri aeriene intense” asupra orașului Gaza.




























































