Meseria de profesor joacă un rol esențial în formarea generațiilor viitoare, iar în contextul globalizării misiunea devine mai complexă: conectează culturi, dezvoltă gândirea critică și pregătesc elevii pentru o societate interconectată, în care adaptabilitatea și comunicarea sunt cheia viitorului, transmite Libertatea.
„Când am ajuns în Coreea de Sud, m-am simțit ca peștele în apă”
Un exemplu relevant este cel al Valentinei Cebotari, originară din Republica Moldova, care predă limba engleză elevilor sud-coreeni cu vârstele de 7-12 ani. Tânăra ne-a spus că a ajuns prima dată în Seul, capitala Coreei de Sud, printr-o oportunitate de studii, atunci când era studentă la Cluj.
„Experiența mea de a studia în Coreea de Sud a fost posibilă prin intermediul unui schimb de experiență între Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea Dongguk din Seul. A fost, practic, cea mai accesibilă oportunitate pentru cineva care își dorește să studieze în Coreea. Încă din primele săptămâni de când am ajuns aici, m-am simțit ca peștele în apă. Siguranța, confortul transportului public, sistemul medical, diversitatea locurilor de vizitat – toate acestea m-au făcut să mă îndrăgostesc de țara asta și să-mi spun că aici o să-mi fie cel mai bine. Cel mai interesant e că nu cred că am avut nevoie de timp să mă adaptez la cultura sud-coreeană și nici nu m-am lovit de bariere culturale”, spune Valentina pentru Libertatea.
Cum este sistemul de educație din Coreea de Sud
Valentina consideră că sistemul educațional din Coreea de Sud este „cam dur” pentru elevii de școală primară la care se mai adaugă presiunea venită din partea părinților ca ei să ofere cele mai bune rezultate. „Există un termen des întâlnit în cultura asiatică – tiger parenting – care reprezintă părinți care solicită prea mult de la copiii lor. Este îngrijorător când se aplică asta elevilor de clasele primare”, spune tânăra profesoară de limba engleză.
Aceasta compară timpul petrecut pentru studiu de un elev din Moldova și altul din Coreea de Sud. „Dacă la noi, în medie, un elev cu rezultate medii, care se pregătește de absolvire, petrece zilnic vreo 8-9 ore învățând (școală + studiu individual acasă), în Coreea, pentru un elev, învățatul poate ajunge și până la 14 ore pe zi (școală + frecventarea academiilor)”, spune tânăra.
Întrebată cum arată programul unui elev sud-coreean din clasele primare, aceasta a declarat că programul începe de la ora 9 dimineața și se termină între orele 13-14. În acest timp, copiii au 5-6 cursuri de câte 50 de minute. Aceștia beneficiază de o pauză de prânz de jumătate de oră pentru a se relaxa și a mânca.
„În cazul în care frecventează vreo 3-4 academii, (elevii – n.red.) se întorc acasă pe la vreo șase seara și mai au și teme de făcut vreo 2 ore (asta începând poate cu clasa a III-a sau a IV-a). Pe lângă, sunt copii care și sâmbăta merg la așa-numitele 공부방 (gongbu-bang) sau study rooms, de obicei în incinta complexelor de apartamente, unde tot fac lecții extra cu materia de la școală – deci, practic, un fel de școală de weekend. Aici, începând cu clasele gimnaziale, care sunt din a VII-a, elevii, după școală, merg deodată la academii de engleză, matematică, știință, care durează chiar și până pe la vreo zece seara”, povestește Valentina.
Părinții sud-coreeni preferă matematica și limba engleză ca activități extracurriculare pentru copiii lor
Valentina vorbește și despre diferențele de mentalitate atunci când vine vorba de activitățile extracurriculare. Dacă în România părinții aleg adesea cursuri de dans, desen sau sport pentru a-și ajuta copiii să-și descopere pasiunile, în Coreea de Sud accentul cade pe performanță academică: cele mai populare activități după școală sunt orele suplimentare de matematică și limba engleză, considerate esențiale pentru succesul educațional și profesional.
Am întrebat-o pe tânără dacă acest program riguros nu este totuși excesiv pentru un elev din Asia, într-atât încât să conducă la creșterea numărului de cazuri de epuizare fizică și psihică în rândul copiilor.
„Sunt cunoscute de ei consecințele unui asemenea sistem strict – sunt cazuri de suicid printre elevi și nu pentru că ar fi în burnout, ci și pentru că nu se consideră destul de buni, simțindu-se drept o dezamăgire pentru părinții lor. Totuși, nu toți coreenii sunt așa, și aș spune că, de câțiva ani, coreenii devin un pic mai calmi la acest capitol, sau cel puțin se observă asta în orașele mai mici, unde viața e mai liniștită, iar oamenii au alte priorități decât succesul academic al copiilor lor”, spune aceasta.
De asemenea, tânăra profesoară de engleză explică modul cum este privit un elev sud-coreean dacă nu reușește să treacă de examenul de bacalaureat, în comparație cu un elev din Moldova aflat în aceeași situație.
„Acasă (în Republica Moldova – n.red.), bacalaureatul este, desigur, important, dar nu decisiv pentru viitorul unui tânăr – dacă nu dai BAC-ul, îți iei un an liber și ai posibilitatea să lucrezi undeva part-time și să înveți în paralel. Aici, însă, dacă nu susții examenul de absolvire – e catastrofal, atât din punctul de vedere al percepției societății, cât și din considerentele practice: pentru următorul an nu ai altceva de făcut decât să înveți pentru un examen”, relatează Valentina.
„Dacă nu e în medicină, drept sau educație, și aici majoritatea lucrează în orice domeniu care pică”
Dacă în România, un tânăr absolvent se confruntă cu dificultăți în găsirea unui loc de muncă, fie din cauza lipsei de experiență, fie pentru că piața este suprasaturată în domeniul în care s-a format, este adesea nevoit să se reorienteze profesional pentru a-și asigura existența. Același fenomen este prezent și în Coreea de Sud. Valentina vorbește despre aceleași domenii care se bucură de o reputație solidă și în România și spre care mulți părinți își îndrumă copiii, în speranța unui viitor profesional stabil și sigur. Asemenea profesiilor de avocat sau medic, și în Coreea de Sud acestea sunt considerate garanții ale succesului, statutului social și siguranței financiare.
„Dacă nu e în medicină, drept sau educație, și aici majoritatea lucrează în orice domeniu care pică. Am aflat recent că este foarte practicată frecventarea unor tipuri de academii care îți oferă certificate și poți activa într-un anumit domeniu cu ele, iar asta fac mulți coreeni odată cu absolvirea unei facultăți – caută posibilități să obțină certificări extra, ca să aibă mai multe opțiuni de lucru”, spune tânăra din Republica Moldova.
„Oamenii vor să fie cât mai eficienți cu timpul lor, fac totul rapid, își doresc să reușească cât mai multe într-un timp scurt”
Valentina Cebotari explică modul cum funcționează societatea sud-coreeană bazată pe cultura 빨리빨리 (ppali-ppali), care înseamnă „repede” și de unde a plecat acest sistem clădit pe eficiență și muncă asiduă.
„Oamenii vor să fie cât mai eficienți cu timpul lor, fac totul rapid (și calitativ, desigur), își doresc să reușească cât mai multe într-un timp scurt. E minunat din perspectiva unui client sau consumator, dar poate deveni puțin stresant atunci când eu sunt cea care trebuie să rezolve o sarcină rapid, să ajung undeva în grabă sau să fiu punctuală la o programare”, spune Valentina.
Aceasta mai vorbește și despre perfecționismul profund înrădăcinat în societatea sud-coreeană, despre presiunea constantă de a fi „cel mai bun dintre toți”, o mentalitate care își are originile în Coreea anilor 80, când competiția acerbă pentru educație, locuri de muncă și statut social a devenit un element definitoriu al culturii naționale.
„Este vorba despre competiție și aspirația de a fi cel mai bun – dacă ești în topul clasei, deja știi că ai toate șansele să intri la una dintre universitățile de top din țară și nu e vorba doar de universitate, ci și de specialitate, cele mai favorizate fiind medicina, dreptul, businessul – dacă intri la una dintre ele, îți este garantat un viitor bogat și fericit. Soțul meu mi-a spus că asta se trage din cauza istoriei – Coreea unificată a fost mulți ani colonizată, în perioada și după războiul coreean a fost sărăcie, iar odată cu dezvoltarea economiei în anii 80 a început acest boom de a fi cât mai sus, desigur asta fiind necesar încă din școală”, povestește aceasta.
Valentina îi descrie pe coreeni ca fiind un popor profund preocupat de percepția publică și de felul în care sunt priviți de ceilalți. Imaginea socială ocupă un loc central în viața lor, iar dorința de a demonstra succesul se reflectă adesea în afișarea unei vieți prospere – de la o locuință elegantă și o mașină luxoasă până la copii cu rezultate academice remarcabile.
