Urmărire ca în filme, la... înălțime. După ce s-a ascuns câteva luni într-un apartament din capitală, un condamnat pentru viol a încercat să fugă de poliție prin balcon. Deși a reușit să treacă la un geam alăturat, tehnicile lui Spiderman nu l-au ajutat să ajungă prea departe, fiind într-un final încătușat de oamenii legii.
Bărbatul de 36 de ani, originar din satul Opaci, era dat în căutare și condamnat la 5 ani de închisoare pentru viol. Pe 15 octombrie acesta a fost identificat de polițiștii din Căușeni într-un apartament din Chișinău.
În momentul intervenției, el a încercat să fugă prin balconul locuinței, dar a fost imobilizat și încătușat de către forțele de ordine. Mai mult, în timpul acțiunii, a devenit agresiv, ultragiind polițiștii.
Bărbatul a fost escortat la Inspectorat pentru continuarea acțiunilor de procedură penală și urmează să fie transferat în instituția penitenciară pentru executarea pedepsei stabilite de instanță.
































































