Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1391: Alertă de la Chișinău, discuții la Berlin și noapte de foc la Moscova. MI6: „Rusia exportă haos”

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1336: Summit incert, vot la Kiev, colete explozive și iluzia victoriei. Polonia îl avertizează pe Putin

21 octombrie 2025, ora 16:01

Liderii Ucrainei, Uniunii Europene și Marii Britanii au transmis marți dimineață că susțin poziția președintelui american Donald Trump că războiul trebuie oprit imediat și să se înceapă negocierile de la linia de front actuală. Între timp, summitul lui Trump cu Putin ar putea fi amânat, iar Polonia a lansat un avertisment pentru liderul de la Kremlin. Mai mult, zvonurile privind o posibilă tentativă de asasinat a președintelui Vladimir Putin în timpul deplasării la Budapesta au stârnit tensiuni în Rusia.

Atacurile cu drone împotriva Rusiei din noaptea de marți au provocat pagube și au rănit o persoană în regiunea Briansk și o altă persoană în regiunea Rostov, au afirmat autoritățile. Zece aeroporturi și-au suspendat operațiunile de zbor. Totodată, serviciul de securitate din Polonia a reținut opt persoane bănuite că pregăteau acte de sabotaj. Țintele erau baze militare și elemente din infrastructura critică. Și România acuză Moscova de pregătirea unui sabotaj la București.

UPDATE Europa se pregătește pentru una dintre cele mai delicate confruntări diplomatice de după 2022: o posibilă întâlnire Trump-Putin la Budapesta. Liderii UE vor să-i întărească poziția lui Volodimir Zelenski înainte ca președintele american și cel rus să discute despre un armistițiu care, se tem ei, ar putea redesena frontierele Ucrainei și ar slăbi întreaga Europă. La summitul de joi de la Bruxelles, liderii europeni vor încerca să cadă de acord asupra unui pachet de sprijin în trei direcții: fonduri suplimentare pentru Kiev din activele rusești înghețate, noi livrări de arme și un nou val de sancțiuni economice împotriva Rusiei, scrie Politico.

UPDATE Fostul ambasador al SUA în Ucraina, Steven Pifer, avertizează că recentele eforturi ale Casei Albe de a media conflictul ruso-ucrainean riscă să eșueze, în absența unor măsuri ferme față de Moscova, scrie Adevărul.

UPDATE Anchetatorii ucraineni au descins marți la locuința fostului director al operatorului național de energie Ukrenergo, Volodîmîr Kudrîțki, suspectat de abuz în serviciu și deturnare de fonduri din compania de stat, potrivit presei de la Kiev, relatează Mediafax.

UPDATE „Cu doar câteva săptămâni în urmă, Putin era sub o presiune reală și se confrunta cu amenințarea rachetelor Tomahawk, iar atunci a arătat imediat disponibilitatea de a reveni la diplomație. Dar, de îndată ce acea presiune s-a redus, chiar și ușor, rușii au început să se retragă din diplomație și să încerce să tergiverseze dialogul”, a spus liderul ucrainean Volodimir Zelenski. „Doar o gamă suficientă de mijloace de apărare îl aduce pe Putin înapoi la realitate. Acest război trebuie să se încheie, iar doar presiunea va duce la pace”, a spus el.

UPDATE Volodimir Zelenski a transmis că reparaţiile sunt în curs. „Tactica Rusiei este de a ucide oameni şi de a-i teroriza prin frig”, a spus el. „Putin se preface că este dispus la diplomaţie şi negocieri de pace, în timp ce, în realitate, în noaptea trecută Rusia a lansat un atac brutal cu rachete şi drone”, a scris pe X ministrul de externe Andrii Sibiha. „Numeroase comunităţi au rămas fără curent electric în condiţiile temperaturilor scăzute de toamnă, iar unele au rămas fără apă”, scrie Mediafax.

UPDATE Orașul Cernigău a rămas în această dimineață complet fără electricitate după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice din regiune. Infrastructura critică a fost comutată la surse alternative de energie, iar autoritățile îndeamnă locuitorii să-și facă rezerve de apă, relatează Ukrainska Pravda.

UPDATE Secretarul britanic al Apărării, John Healey, a declarat luni că Londra se pregătește pentru o posibilă desfășurare de trupe în Ucraina în cazul unui acord de pace între Kiev și Moscova. Dacă Rusia este de acord să pună capăt războiului său la scară largă, aceste forțe ar ajuta la securizarea cerului și mărilor Ucrainei și la antrenarea trupelor sale, a spus el. „Așadar, în timp ce președintele Trump conduce eforturile pentru pace aici, în Europa, suntem pregătiți să conducem eforturile de a o asigura pe termen lung. Pentru Forțele noastre Armate, revizuiesc deja nivelurile de pregătire și accelerez finanțarea a milioane de lire sterline pentru a pregăti orice posibilă desfășurare în Ucraina”, a arătat Healey, potrivit Sky News.

UPDATE Un grup de asalt rusesc a împușcat mortal mai mulți civili neînarmați în orașul asediat Pokrovsk, după ce s-a infiltrat în spatele liniilor ucrainene, a anunțat luni armata ucraineană. Corpul 7 al Forțelor de Asalt Aerian ale Ucrainei a anunțat că soldații ruși au fost eliminați ulterior, în timp ce se ascundeau în clădirea gării din Pokrovsk, relatează Kyiv Independent.

UPDATE În mijlocul demonstrațiilor de forță de la Zapad 2025 — exercițiile militare bianuale desfășurate de Rusia împreună cu Belarus — privirile analiștilor s-au oprit nu asupra rachetelor, ci asupra unei siluete bizare, pe jumătate dezumflată lângă o pistă militară din nord-vestul Rusiei, relatează ziare.com. Ceea ce trebuia să fie un impunător avion de vânătoare s-a dovedit a fi o momeală de cauciuc. Imaginea, distribuită de analistul în domeniul apărării Guy Plopsky pe platforma X, este extrasă chiar dintr-un video oficial publicat de Ministerul rus al Apărării. Locația: baza aeriană navală Severomorsk-1, regiunea Murmansk. Silueta greoaie a "avionului" — moale, instabilă, vizibil lăsată pe o parte — contrastează puternic cu ambițiile Kremlinului de a proiecta imaginea unei forțe militare de neclintit.  

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, a catalogat drept farsă informaţiile din presă legate de întâlnirea dintre ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și secretarul de stat american, Marco Rubio, relatează Rador.

UPDATE Mai multe explozii s-au auzit, noaptea trecută, în orașul Harkov, în timpul unui atac cu bombe aeriene ghidate. 11 persoane au fost rănite, iar cel puțin 15 case au fost avariate, potrivit primarului Ihor Terehov.

UPDATE Linia frontului dintre forţele ucrainene şi ruse trebuie să servească drept „bază” pentru negocierile de pace, au afirmat marţi, într-o declaraţie comună, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi mai mulţi lideri europeni, printre care cei din Franţa, Marea Britanie şi Germania, relatează Kyiv Post.

UPDATE Parlamentul ungar a aprobat marţi prelungirea cu încă şase luni a stării de urgenţă ca urmare războiului din Ucraina, până pe 13 mai 2026, adică până după alegerile legislative programate pentru luna aprilie, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

UPDATE Rusia îl sfidează pe Donald Trump și anunță că va continua bombardamentele în Ucraina înaintea summitului de la Budapesta. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a respins marţi o posibilă încetare a luptelor în perspectiva summitului de la Budapesta între preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin, şi SUA, Donald Trump, relatează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

UPDATE Rusia a diminuat marţi şansele ca un summit între Vladimir Putin şi Donald Trump să aibă loc în curând, subliniind că „nu a fost stabilit niciun termen precis” pentru această întâlnire, care trebuie precedată de activităţi diplomatice pregătitoare între Moscova şi Washington, relatează AFP, potrivit news.ro.

UPDATE Kremlinul vinde iluzia victoriei. Moscova se concentrează pe eforturile sale de război cognitiv pentru a prezenta forțele ruse ca avansând neîncetat și victoria Rusiei ca fiind inevitabilă. Acest efort are ca scop ascunderea realității că forțele ruse obțin doar câștiguri minime, cu costuri disproporționat de mari în ceea ce privește forța de luptă, și că este puțin probabil ca Rusia să-și atingă obiectivele strategice prin forță pe termen scurt sau mediu, arată o analiză a prestigiosului think-tank Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), scrie G4media.

UPDATE Rada Supremă a Ucrainei a votat, în 21 octombrie, pentru prelungirea stării de război cu 90 de zile. Proiectul de lege a fost susținut de 317 de deputați, în timp ce un singur parlamentar a votat împotrivă. Măsura a fost luată de autoritățile de la Kiev în contextul agresiunii militare continue a Federației Ruse. Aceasta este a 17-a prelungire consecutivă a stării de mobilizare și a legii marțiale de la începutul invaziei rusești în februarie 2022, scrie Gândul.

UPDATE Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, va merge la Bruxelles pentru a participa joi la un summit al Consiliului European, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu situația. Summitul ar urma să abordeze, printre altele, subiecte precum Ucraina și apărarea europeană, potrivit Uniunii Europene, scrie Rador.

UPDATE Liderii europeni, inclusiv cei din Marea Britanie, o iau înaintea lui Donald Trump în privința punerii unei mai mari presiuni asupra Moscovei. Ei sunt din ce în ce mai încrezători că o mutare îl va lovi direct pe Putin și-l va face să oprească războiul. Propunerea europenilor este de a acorda Ucrainei un împrumut de 140 de miliarde de euro garantat cu depozitele înghețate ale Rusiei din Europa, o mișcare considerată esențială pentru ca Kievul să își mențină efortul de apărare contra Moscovei. Propunerile Comisiei Europene au fost discutate la o reuniune a miniștrilor de finanțe din G7 la Washington săptămâna trecută și vor fi dezbătute la un summit al liderilor UE joi, la Bruxelles. Participarea SUA rămâne incertă, potrivit The Guardian. 

UPDATE Donald Trump a declarat luni că nu crede că Ucraina poate câștiga războiul cu Rusia, relatează Sky News. Declarația președintelui SUA vine după o întâlnire tensionată la Casa Albă cu Volodimir Zelenski, în care oficialii americani i-au cerut acestuia să cedeze teritorii Federației ruse, iar Donald Trump a refuzat să livreze Ucrainei rachete Tomahawk. Cu doar câteva săptămâni înainte, președintele american spunea că Ucraina „poate să-și recucerească tot teritoriul pierdut și chiar mai mult.”

UPDATE Polonia și România au reținut opt persoane suspectate de planificarea unor acte de sabotaj în numele Rusiei, au declarat marți autoritățile de la Varșovia, trei dintre arestări fiind legate de un presupus nou plan de trimitere a unor colete explozive, de data aceasta către Ucraina, transmite Reuters.

UPDATE Un nou atac efectuat luni de Rusia asupra regiunii de frontieră Cernihiv din Ucraina a întrerupt alimentarea cu energie electrică în zone extinse din nordul țării, inclusiv în cel mai mare oraş din apropierea fostei centrale nucleare de la Cernobîl, au declarat oficialii, potrivit Rador Radio România.

UPDATE Economia Rusiei este sortită unui colaps într-o zi. Capacitatea Rusiei de a construi o armată suficient de puternică pentru a provoca cu adevărat NATO pe termen lung este limitată de presiunile fiscale crescânde, o piață a muncii suprasolicitată, sancțiuni care blochează accesul la tehnologii critice și o industrie de apărare care funcționează deja la capacitate maximă, potrivit Foreign Affairs. 

UPDATE Vladimir Putin ar trebui să aibă dreptul să călătorească în Uniunea Europeană numai dacă acceptă un armistițiu necondiționat, a declarat ministrul de externe al Franței. Moscova a transmis că e nevoie de eforturi substanțiale pentru organizarea unui summit între Vladimir Putin și Donald Trump, la Budapesta. Și că „mai sunt multe de făcut”.

UPDATE În primii trei ani ai războiului ruso-ucrainean, Ungaria a pierdut 9.100 de miliarde de forinți, aceasta reprezintă o cheltuială de peste 2 milioane de forinți pe familie, susține premierul Viktor Orban. El a explicat faptul că Ungaria ar avea mult de câștigat dacă se încheie războiul dintre Rusia și Ucraina, de aceea el insistă pentru găzduirea la Budapesta a summit-ului dintre Donald Trump și Vladimir Putin, potrivit Știripesurse.

UPDATE Chiar dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a putut obține sprijinul SUA cu rachete Tomahawk, Kievul are deja numeroase arme de temut pe care le folosește pentru a se apăra de invazia rusă începută în 2022. România colaborează cu Ucraina la una dintre armele redutabile care sunt în curs de dezvoltare, a confirmat generalul (r) Alexandru Grumaz, scrie Ziare.com.

UPDATE Speranțele preşedintelui Donald Trump de a avea foarte curând un summit cu liderul rus Vladimir Putin s-ar putea să nu se materializeze la fel de rapid cum se aștepta, după ce întâlnirea preliminară preconizată în această săptămână între principalii lor consilieri în materie de afaceri externe, Marco Rubio şi respectiv Serghei Lavrov, a fost amânată, cel puţin pentru moment, au declarat pentru CNN surse familiarizate cu această problemă, transmite News.ro. Sursele CNN afirmă că Marco Rubio ar putea totuși să reia discuțiile cu Lavrov în cursul acestei săptămâni, însă o nouă dată nu a fost stabilită oficial. CNN scrie că asta s-a întâmplat din cauza așteptărilor divergente cu privire la un posibil sfârșit al războiului.

UPDATE Atacurile ucrainenilor în interiorul teritoriului rus vizează infrastructura critică a Rusiei, iar efectul acestor operațiuni este deja semnificativ, susține Vadym Skibitskyi, şeful adjunct al agenţiei de informaţii militare a Ucrainei (HUR), potrivit RBC Ukraine.  

UPDATE „Observăm eforturile președintelui Trump de a aduce pacea în Ucraina. Desigur, toate aceste eforturi sunt binevenite, dar nu vedem Rusia dorind cu adevărat pacea”, a declarat luni reporterilor la Luxemburg, Kaja Kallas, diplomat de rang înalt al UE. „Rusia înțelege doar puterea.”

UPDATE Perspectiva unei întâlniri între Donald Trump și Vladimir Putin, la Budapesta, dar și evoluția ultimei vizite a lui Volodimir Zelenski la Casa Albă au declanșat un nou val de temeri în principalele capitale ale Europei. Liderii europeni sunt înspăimântați că Trump va fi din nou de partea lui Putin în stabilirea modului în care va arăta pacea și va face presiuni asupra lui Zelenski pentru a accepta termenii rusești - eventual cedarea unor porțiuni de teritoriu în estul țării, potrivit Politico. 

UPDATE Ambasadorul rus la Roma, Alexei Paramonov, care s-a angajat deja în mai multe dispute extrem de agresive cu Italia, a avertizat Peninsula să nu participe la planurile de utilizare a activelor înghețate ale Moscovei în Europa în beneficiul Ucrainei, transmite La Stampa.

UPDATE Fostul ofițer de informații Andrei Bezrukov a declarat la televiziunea rusă că serviciile britanice ar pregăti o operațiune împotriva liderului de la Kremlin și a sugerat mutarea unei întâlniri cu Donald Trump în Dubai pentru a evita riscurile. „Nu mergeți la Budapesta”, a spus Bezrukov. Fostul ofițer a afirmat că „mentalitatea elitei britanice este aranjată astfel încât, dacă Putin pleacă, problema va dispărea” și a acuzat autoritățile de la Londra că ar fi pregătite să „lovească Rusia” pentru propriul interes, potrivit Daily Expres. Totuși, Andrei Bezrukov nu a prezentat nicio dovadă concretă care să susțină afirmațiile sale, scrie Adevărul.

UPDATE Serviciile de securitate poloneze au reținut opt persoane suspectate că pregăteau acte de sabotaj în diferite regiuni, a declarat marți dimineață premierul Donald Tusk, potrivit Reuters. Anunțul vine în contextul în care în ultima vreme mai mulți oficiali au spus că Polonia a fost ținta unor operațiuni, precum incendii și atacuri cibernetice într-un „război hibrid” desfășurat de Moscova pentru a destabiliza națiunile care susțin Ucraina în războiul său cu Rusia.

UPDATE Rusia a fost acuzată în repetate rânduri că utilizează tancurile flotei „umbra” pentru a transporta petrol și gaze, încălcând sancțiunile internaționale impuse în urma războiului cu Ucraina. UE intenționează să ia măsuri împotriva navelor „flotei fantomă” a Rusiei în apele europene, potrivit documentelor interne ale blocului, permițând statelor membre să oprească și să abordeze navele suspecte, scrie Digi24.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Agenției Federale pentru Transport Aerian, Rosaviaţia. Din cauza amenințării cu atacuri cu drone, în noaptea de 20 spre 21 octombrie, au fost impuse restricții de zbor pe aeroporturile din Kaluga, Samara, Krasnodar, Soci, Ulianovsk, Nijnekamsk, Nijni Novgorod, Iaroslavl, Ijevsk și Ufa, din Rusia. Toate aceste aeroporturi rusești sunt vizate de restricţii, începând de marţi, de la ora 07:15, ora Moscovei, potrivit purtătorului de cuvânt al Rosaviaţia, Artem Koreniako, scrie Rador.

UPDATE Războiul din Ucraina a intrat într-o nouă fază odată cu utilizarea pe scară largă a dronelor terestre. Aceste vehicule fără pilot, încărcate cu explozibili, transformă radical modul în care se desfășoară luptele pe front, potrivit Washington Post.

UPDATE Forțele ucrainene au lansat în noaptea de luni spre marți atacuri cu 55 de drone asupra mai multor regiuni ale Rusiei, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Atacurile au provocat pagube și au rănit două persoane în regiunile Briansk și Rostov, transmite Kyiv Independent.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1335: Scenariul cu Moldova, cravata lui Hegseth și vizită neplăcută. „Locul lui Putin e la Haga”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1334: Condiția lui Putin, reuniune la Luxemburg și atacuri reciproce. Oficial: Ucraina „deține cărțile”
Averea familiei lui Vasile Popa, fost șef SPPS: Automobil, apartament nou și datorii de milioane acoperite în 2025
Averea familiei lui Vasile Popa, fost șef SPPS: Automobil, apartament nou și datorii de milioane acoperite în 2025
/VIDEO/ Lege mai aspră după încercările de fraudă la obținerea cetățeniei. Eșanu: „Am avut personaje extrem de dubioase”
/VIDEO/ Lege mai aspră după încercările de fraudă la obținerea cetățeniei. Eșanu: „Am avut personaje extrem de dubioase”
/VIDEO/ Emilian Crețu dezvăluie „secretul” din spatele succesului: „Toată lumea poate!”
/VIDEO/ Emilian Crețu dezvăluie „secretul” din spatele succesului: „Toată lumea poate!”
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cum au ajuns crocodilii justiției să prindă muște. Ecouri după investigația Recorder
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cum au ajuns crocodilii justiției să prindă muște. Ecouri după investigația Recorder
/VIDEO/ Tragedie la o universitate din SUA: Studenți morți și răniți după împușcături în timpul examenului
/VIDEO/ Tragedie la o universitate din SUA: Studenți morți și răniți după împușcături în timpul examenului

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1391: Alertă de la Chișinău, discuții la Berlin și noapte de foc la Moscova. MI6: „Rusia exportă haos”

15 decembrie 2025, ora 13:53

Moldovenii din Rusia riscă să fie trimiși pe frontul din Ucraina. Mai exact, unii moldoveni care solicită permis de ședere sau cetățenie rusă ar putea fi obligați să semneze un contract de serviciu militar sau să prezinte o adeverință că sunt inapți pentru armată. Ministerul de Externe de la Chișinău a lansat un avertisment în acest sens. Prevederile se regăsesc într-un decret prezidențial semnat la Moscova. Într-un comunicat, MAE atrage atenția că, deși autoritățile ruse menționează existența unor „condiții speciale” pentru cetățenii Republicii Moldova, nu este clar cum vor fi aplicate acestea în practică. Din acest motiv, Ministerul avertizează că există riscul ca persoanele aflate în asemenea proceduri să fie presate să accepte obligații cu caracter militar, fără să înțeleagă pe deplin consecințele.

Rusia a desfășurat una dintre cele mai ample serii de atacuri aeriene asupra Ucrainei, lansând peste 1.500 de drone de atac, aproape 900 de bombe aeriene ghidate și 46 de rachete de diferite tipuri, într-o săptămână, a declarat președintele Volodimir Zelenski. Într-o postare pe Telegram, Zelenski a spus că serviciile de urgență lucrează pentru a restabili alimentarea cu electricitate, încălzire și apă, afectate de loviturile asupra infrastructurii energetice. Cu toate acestea, situația rămâne dificilă, sute de mii de familii fiind încă fără curent electric în regiunile Nikolaev, Odesa, Herson, Cernihiv, Donețk, Sumî și Dnipropetrovsk. Pe de altă parte, potrivit presei ruse, Moscova a fost atacată de drone în noaptea de 15 decembrie, fiind auzite explozii. Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, a declarat că apărarea aeriană rusă ar fi doborât 15 drone.

UPDATE Consiliul Uniunii Europene a anunțat că noile măsuri permit impunerea de sancțiuni împotriva persoanelor și entităților implicate în activități hibride, inclusiv manipulare și ingerință informațională externă, precum și în facilitarea sau sprijinirea unor acțiuni care afectează securitatea statelor membre, notează Reuters.

UPDATE  Procuratura Generală a Rusiei clasifică Deutsche Welle (DW), postul internaţional de televiziune al Germaniei, ca „organizaţie indezirabilă”, potrivit presei ruse.

UPDATE Moscova a spus că așteaptă informații actualizate din partea SUA după discuțiile dintre oficialii americani, președintele ucrainean și liderii europeni care au loc luni la Berlin, scrie Reuters. Kremlinul a declarat luni că neaderarea Ucrainei la NATO este o chestiune fundamentală în negocierile privind un posibil acord de pace și că aceasta a făcut obiectul unei discuții speciale.

UPDATE Estonia a demarat instalarea primelor buncăre din beton de-a lungul frontierei sale sud-estice cu Rusia, ca parte a Liniei de Apărare Baltice, un proiect comun al statelor baltice menit să consolideze securitatea regională. Primele structuri sunt deja finalizate, în ciuda unor întârzieri cauzate de problemele de achiziție.

UPDATE Ofensiva politică lansată de Donald Trump împotriva Uniunii Europene a scos la iveală fisuri adânci în interiorul executivului comunitar şi a pus liderii naţionali pe poziţii divergente, ameninţând să paralizeze reacţia Europei. Miza este uriaşă: teama că o confruntare directă cu Washingtonul ar putea submina sprijinul vital pentru Ucraina, scrie Financial Times.

UPDATE Statele blocului comunitar încearcă să ajungă la un acord privind folosirea activelor rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei, înaintea reuniunilor decisive programate la Bruxelles la finalul săptămânii. Pachetul de sprjin vizat se ridică la aproximativ 210 miliarde de euro. O reuniune a ambasadorilor UE, programată inițial pentru duminică seara, a fost amânată pentru luni. Decizia a fost luată în lipsa unui consens preliminar între statele membre. Mai mulți diplomați susțin că acesta rămâne singurul plan aflat pe masă, însă fondurile ar putea să nu fie aprobate înainte de sfârșitul anului. „Decizia privind activele rusești este o decizie legată de viitorul Europei și va determina dacă UE mai este un actor relevant”, a declarat un oficial german, citat de Politico. „Nu există un plan B”.

UPDATE Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a afirmat luni, 15 decembrie, că utilizarea activelor rusești înghețate pentru a acorda un împrumut Ucrainei este „cea mai credibilă” modalitate de a finanța Kievul, dar a recunoscut că, fără sprijinul Belgiei, țara în care se află majoritatea acestor active în Europa, ajungerea la un acord nu va fi „foarte ușoară”, informează EFE, dpa și AFP. Totodată, planul UE de a folosi activele suverane rusești înghețate pentru a finanța efortul de război al Ucrainei devine „din ce în ce mai dificil”, a avertizat Kaja Kallas.

UPDATE Președintele finlandez Alexander Stubb a declarat că negocierile care vizează încheierea războiului din Ucraina au ajuns într-un stadiu critic, însă liderii lucrează acum la trei documente care să aducă mai aproape pacea. „Cred că ne aflăm într-un moment critic al negocierilor de pace și, în același timp, suntem probabil mai aproape de un acord de pace decât am fost vreodată în ultimii patru ani. Și, bineînțeles, lucrăm în prezent la trei documente. Primul este un document-cadru al unui plan de pace în 20 de puncte. Al doilea sunt garanțiile de securitate pentru Ucraina. Și al treilea este reconstrucția Ucrainei. Astfel, studiem acum detaliile împreună cu americanii, europenii și ucrainenii”, a transmis Alexander Stubb, într-un interviu pentru postul de radio Buitenhof. În ciuda progreselor, președintele finlandez a avertizat că Rusia rămâne principala amenințare la adresa securității Europei și a lumii occidentale în general. De asemenea, el a avertizat că orice eventual acord de pace va implica probabil un compromis și ar putea să nu fie ceea ce mulți ar considera pe deplin echitabil, scrie Gândul.

UPDATE Războiul Rusiei în Ucraina a fost cel mai sângeros conflict din lume în 2025, potrivit unui nou raport care urmărește conflictele la nivel global, în ciuda eforturilor diplomatice conduse de SUA pentru a pune capăt invaziei care durează de aproape patru ani. Conform Conflict Index, raport anual al Armed Conflict Location & Event Data Project (ACLED) raportează că aproximativ 78.000 de persoane au fost ucise în Ucraina în acest an, inclusiv soldați de ambele părți și civili, cel mai mare număr dintre toate conflictele, informează Kyiv Independent. Deoarece cifrele privind victimele din rândul trupelor sunt secrete de stat atât în Ucraina, cât și în Rusia, ACLED se bazează pe cercetători din țară și pe monitorizarea surselor deschise pentru a colecta și estima cifrele, care, potrivit ACLED, sunt conservatoare și ar putea fi mai mari.

UPDATE Banca Centrală a Rusiei (CBRF) a dat în judecată Euroclear, depozitarul central de valori mobiliare (CSD) care servește drept custode principal al activelor Moscovei înghețate în Uniunea Europeană, pentru mai mult de 18 trilioane de ruble (193,4 miliarde de euro), a transmis serviciul de presă al Curții de Arbitraj din Moscova agenției RIA Novosti, luni.

UPDATE În prezent, 61% dintre ucraineni au încredere în președintele Zelenski, iar 32% nu au încredere în el, și doar 9% își doresc ca alegerile să fie organizate cât mai curând posibil, chiar înainte de încheierea ostilităților. În același timp, majoritatea – 57% (în septembrie – 63%) – continuă să insiste că alegerile sunt posibile doar după un acord de pace final și încetarea completă a războiului, potrivit aceluiași sondaj.

UPDATE Trei sferturi dintre ucraineni se opun „planului de pace”, care, printre altele, ar include retragerea trupelor din Donbas, limitarea dimensiunii armatei ucrainene și nu va conține garanții specifice de securitate, potrivit Ukrainska Pravda. 72% dintre ucraineni sunt de acord să accepte un plan de pace care ar îngheța linia frontului actual, în timp ce 63% dintre aceștia sunt gata să tolereze războiul atât timp cât este necesar.

UPDATE Alexander Dobrindt, ministrul de Interne de la Berlin, a anunțat că autoritățile germane vor oferi azil politic pentru Maria Kalesnikava și Viktar Babaryka, doi opozanți ai guvernului belarus care au fost eliberați sâmbătă, relatează Reuters. „De aceea, vom primi doi politicieni remarcabili ai opoziției care au fost închiși”, a declarat ministrul, punctând că este în interesul Germaniei ca mișcarea de opoziție belarusă din exil să fie consolidată, scrie Mediafax.

UPDATE În weekend, echipele de energeticieni au reușit să restabilească alimentarea cu energie electrică pentru peste 184.000 de consumatori și obiective critice din regiunea Odesa. „Însă în regiune mai rămân peste 430.000 de abonați fără curent. Lucrările de urgență și reparațiile continuă neîntrerupt. În Mikolaiv, alimentarea cu energie a fost deja restabilită pentru peste 345.000 de consumatori” – a precizat Ministerul Energiei. Între timp, Ukrenergo a anunțat că, noaptea trecută, ruşii au lovit cu drone obiective energetice în mai multe regiuni, iar dimineață, au fost raportate pene de curent în regiunile Doneţk și Dnipropetrovsk. În regiunea Dnipropetrovsk, în urma unui atac repetat asupra unui obiectiv energetic, a fost rănit un angajat al unei companii din domeniul energetic. Din cauza pagubelor aduse infrastructurii energetice, în anumite regiuni ale Ucrainei, continuă să fie în vigoare programe de întreruperi planificate în alimentarea cu energie. În restul țării, situația se ameliorează treptat, scrie Rador.

UPDATE Laureatul Premiului Nobel pentru Pace, disidentul din Belarus, Ales Bialiațki, a declarat că notorietatea internațională i-a oferit o formă de protecție în detenția din Belarus, susținând că premiul l-a ferit de tratamente mult mai dure în închisoare. Eliberat recent în urma unui acord între Minsk și Washington, Bialiațki spune că experiența detenției a scos la iveală brutalitatea regimului Lukașenko și promite că își va continua activitatea pentru apărarea drepturilor omului din exil, relatează AFP și Agerpres.

UPDATE Rusia își intensifică amenințarea la adresa Occidentului prin desfășurarea în în Belarus, în 17 zile, a noului său complex de rachete Oreșnik cu capacitate nucleară. „E de neoprit”, se laudă Putin. Atât Rusia, cât și Belarus au declarat că sistemul de rachete balistice cu rază intermediară de acțiune Oreșnik va fi instalat în următoarele 17 zile, ceea ce reprezintă o nouă amenințare a Rusiei cu un al treilea război mondial, scrie NewsWeek.

UPDATE Adâncirea tensiunilor dintre administrația Donald Trump și liderii europeni devine un atu geopolitic major pentru Kremlin. Potrivit unei analize CNN, discursul tot mai agresiv al Washingtonului la adresa Europei oferă Rusiei un avantaj important în războiul împotriva Occidentului. Emisarii președintelui american, Donald Trump, s-au aflat săptămâna trecută pentru mai multe zile la Kremlin, în încercarea de a identifica o posibilă formulă pentru un acord de pace în Ucraina.

UPDATE Un tribunal din Moscova a declarat luni că a primit o acțiune în justiție din partea Băncii Centrale a Rusiei, care solicita despăgubiri în valoare de 18,2 trilioane de ruble (229,36 miliarde de dolari) de la depozitarul central de valori mobiliare belgian Euroclear, scrie Reuters. Anunțul vine în contextul în care, amintește agenția, Uniunea Europeană părea hotărâtă vineri să înghețe pe termen nelimitat activele băncii centrale ruse deținute în Europa, eliminând astfel un obstacol major în calea utilizării fondurilor pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva Rusiei, scrie G4media.

UPDATE Armata ucraineană a lansat în noaptea de duminică spre luni un atac masiv cu drone asupra Moscovei, în timp ce Volodimir Zelenski se afla la Berlin pentru a discuta planul de pace cu trimișii lui Donald Trump, emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Potrivit declarațiilor făcute în această dimineaţă de ministerul rus al Apărării, unitățile sale de apărare aeriană au doborât 130 de drone ucrainene noaptea trecută, iar 18 dintre acestea se îndreptau spre Moscova, a relatat The Kyiv Independent. În urma bombardamentului, au avut loc explozii în mai multe zone, iar două aeroporturi au fost închise, scrie Gândul.

UPDATE Mulți observatori ai Rusiei continuă să spere că statul rus va ajunge să se comporte ca un actor responsabil pe scena internațională. Evoluțiile recente sugerează însă că impulsul imperial rămâne o constantă dificil de abandonat, scrie Adevărul.

UPDATE Oferta Ucrainei de a renunța la aderarea la alianța militară NATO este puțin probabil să schimbe semnificativ cursul negocierilor de pace, au declarat duminică doi experți în securitate. Propunerea a fost făcută de președintele Volodimir Zelenski în cadrul discuțiilor cu reprezentanți ai Statelor Unite privind un posibil acord de pace între Ucraina și Rusia, scrie Mediafax.

UPDATE Peste 430.000 de consumatori din regiunea Odesa rămân fără curent electric, după un atac masiv al Rusiei. Noi lovituri au provocat pene de curent și în alte două regiuni – potrivit unui raport publicat, luni, de Ministerul Energiei de la Kiev și compania Ukrenergo. „Situația în sistemul energetic al Ucrainei rămâne dificilă, dar controlată. Rusia lovește zilnic obiective de generare, transport și distribuție a energiei electrice, mai ales în regiunile de frontieră și pe linia frontului” – se arată în comunicat. Ministerul a precizat că, în weekend, regiunea Odesa a fost vizată de unul dintre cele mai puternice atacuri. Rusia a lovit deliberat obiective de distribuție și transport al energiei electrice, inclusiv stații de transformare ale companiei Ukrenergo. Temporar, fără energie electrică au rămas consumatori din regiunile Odesa, Mikolaiv și Herson.

UPDATE Negocierile de pace de la Berlin dintre Ucraina și Statele Unite ale Americii au durat peste cinci ore. Potrivit surselor, liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, s-a oferit să renunțe la aspirațiile țării de a adera la NATO. Discuțiile continuă și în această dimineață. Trimisul special pentru pace al Statelor Unite ale Americii, Steve Witkoff, a declarat că s-au înregistrat progrese uriașe în urma întâlnirii cu Volodimir Zelenski cu privire la planul de pace în 20 de puncte. Consilierul lui Zelenski a transmis că președintele va comenta discuțiile ulterior.

UPDATE Șeful forțelor armate britanice, Richard Knighton, a avertizat într-un discurs separat că „situația este mai periculoasă decât am cunoscut-o în timpul carierei mele”. El a cerut o implicare mai largă a societății în apărarea națională și a avertizat că Rusia ar putea încerca să atace o țară NATO. „Războiul din Ucraina arată dorința lui Putin de a viza statele vecine, inclusiv populația civilă a acestora”, a spus Knighton. El a adăugat că scopul Moscovei este „să provoace, să limiteze, să divizeze și, în cele din urmă, să distrugă NATO”, scrie Cotidianul.

UPDATE Blaise Metreweli, noua șefă a serviciului secret britanic MI6, avertizează că Rusia reprezintă o amenințare „agresivă, expansionistă și revizionistă”. În discursul său, Metreweli a avertizat că Moscova rămâne cea mai mare amenințare pentru securitatea Regatului Unit și a aliaților săi. „Putin nu ar trebui să aibă nicio îndoială, sprijinul nostru este de durată. Presiunea pe care o exercităm în numele Ucrainei va fi susținută”, se arată în fragmentele discursului pe care urmează să îl susțină luni, potrivit News.ro. „Linia frontului este pretutindeni. Exportul haosului este o caracteristică, nu o eroare, a abordării rusești în ceea ce privește angajamentul internațional, și ar trebui să fim pregătiți ca acest lucru să continue până când Putin va fi forțat să-și schimbe calculele”, a adăugat Metreweli, potrivit Cotidianul.

UPDATE Șeful diplomației de la Budapesta lansează un avertisment ce are o similitudine covârșitoare cu mesajele transmise de propaganda de la Kremlin. Péter Szijjártó susține că liderii UE vor o confruntare militară cu Federația Rusă, notează Digi24.

UPDATE Guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, a anunțat că orașul Belgorod a fost lovit de o rachetă în dimineața zilei de luni, 15 decembrie. Oficialul rus a precizat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că nu au fost raportate victime, însă infrastructura de utilități a suferit pagube semnificative.„Conform informațiilor preliminare, nu există victime. Bombardamentul a provocat avarii importante infrastructurii de utilități. Serviciile de urgență intervin pentru a elimina consecințele atacului”, a transmis Gladkov. 

UPDATE Rusia susține că a fost ținta unor atacuri cu rachete și drone în noaptea de duminică spre luni, 14 spre 15 decembrie, vizate fiind regiunea Belgorod, zona Moscovei și mai multe obiective energetice. Potrivit autorităților de la Moscova, peste 140 de drone ucrainene ar fi fost interceptate de sistemele de apărare aeriană, notează Ziare.com.

UPDATE Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la o ceremonie de bun venit pentru soldații săi care s-au întors în țară după au luptat pentru Rusia în războiul cu Ucraina. Într-un discurs transmis de agenția de presă de stat KCNA, Kim Jong Un a lăudat ofițerii și soldații Regimentului 528 de Geniu al Armatei Populare Coreene (KPA) pentru comportamentul „eroic” și „eroismul colectiv” de care „au dat dovadă în îndeplinirea ordinelor emise de Partidul Muncitoresc Coreean aflat la putere”, în timpul unei misiuni de 120 de zile în străinătate. Imaginile video difuzate de presa de stat din Coreea de Nord, citată de CNN, au arătat soldați în uniformă coborând dintr-un avion, pe Kim îmbrățișând un soldat așezat într-un scaun cu rotile și soldați și oficiali adunați pentru a întâmpina trupele. KCNA a declarat că unitatea a fost trimisă la începutul lunii august și a îndeplinit sarcini de luptă și inginerie în regiunea Kursk din Rusia, în timpul războiului dintre Moscova și Ucraina.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1390. Rusia și Ucraina continuă să își bombardeze reciproc infrastructura energetică
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1389: Weekend crucial pentru viitorul negocierilor de pace. Emisarul lui Trump se întâlnește cu Zelenski
Averea familiei lui Vasile Popa, fost șef SPPS: Automobil, apartament nou și datorii de milioane acoperite în 2025
Averea familiei lui Vasile Popa, fost șef SPPS: Automobil, apartament nou și datorii de milioane acoperite în 2025
/VIDEO/ Lege mai aspră după încercările de fraudă la obținerea cetățeniei. Eșanu: „Am avut personaje extrem de dubioase”
/VIDEO/ Lege mai aspră după încercările de fraudă la obținerea cetățeniei. Eșanu: „Am avut personaje extrem de dubioase”
Te-ai înscris pe compensatii.gov.md? Cum afli dacă vei primi ajutor la contor. 23% rămân fără bani
Te-ai înscris pe compensatii.gov.md? Cum afli dacă vei primi ajutor la contor. 23% rămân fără bani
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cum au ajuns crocodilii justiției să prindă muște. Ecouri după investigația Recorder
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cum au ajuns crocodilii justiției să prindă muște. Ecouri după investigația Recorder
/VIDEO/ Cine va primi compensații și când vor fi transferați banii: Cifrele prezentate oficial
/VIDEO/ Cine va primi compensații și când vor fi transferați banii: Cifrele prezentate oficial

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.