Deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, susține că un camion al unei companii care i-ar fi oferit ajutor în campania electorală a fost oprit de oamenii legii după intrarea în țară. Invitat la emisiunea „Întreabă Ghețu” de la TV8, politicianul a acuzat că ar fi vorba despre „intimidări” din partea partidului de guvernare. Deputatul PAS, Radu Marian afirmă că „situația trebuie verificată” și că declarațiile lui Costiuc ar fi „înflorite”.
„Unul din 2 frați care ne-au ajutat în această campanie electorală și ne-au oferit autocarul legal, cu contact, tot cum trebuie și pentru că guvernarea nu poate ierta pentru că am trecut în Parlament, nu au putut să ne anuleze mandatele, au hotărât să se răzbune pe toți cei care ne-au ajutat. Au fost opriți de către un Jeep cu patru indivizi care nu vor să legitimeze, ca până la urmă să aflăm că sunt de la INI, au fost opriți, după ce au trecut vama Leușeni”, a declarat Costiuc.
Totodată, el a acuzat actuala guvernare că „își permite să utilizeze instrumentele statului în folosul său și să „terorizeze la miezul nopții un agent economic care vine cu colete”:
„Acum l-au luat pe sus toți, a venit poliția, vamele, echipele mobile, să-l aducă aici la terminal la Chișinău. Iată așa sunt metodele pe care le utilizează guvernarea împotriva opoziției și a celor care ne-au ajutat, ne-au oferit un autocar cu care am intrat în Parlament”.
Deputatul PAS, Radu Marian, afirmă că Vasile Costiuc de cele mai multe ori „spune nu așa cum este adevărul”:
„Trebuie să vedem despre ce este vorba. Domnul Costiuc are de obicei tendința să înflorească lucruri sau să le spună nu așa cum este adevărul și din păcate asta a fost tradiția din partea lui, a spus foarte multe minciuni în ultima perioadă, de asta trebuie să fim atenți la ce spune colegul. O să verificăm care e situația, ce s-a întâmplat, de ce a fost oprit, dar eu cred că este incorect să vii așa cu acuzații, scandal, fără să vii cu detalii concrete”.
Șefa Secției Comunicate din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, a declarat că în această seară a fost oprit un camion care, potrivit informațiilor operative, ar transporta marfă de contrabandă.
„Au loc verificări, inclusiv în privința faptului dacă angajații serviciului vamal nu au admis anumite abateri”, a mai transmis Fetco.





























































