„Educație pentru Dezvoltare Durabilă” este noul program de formare continuă lansat, în premieră, de Centrul Universitar de Formare Continuă din cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM) – un demers inovator menit să formeze o nouă generație de profesori capabili să integreze principiile sustenabilității în procesul de formare profesională, să educe prin exemplu responsabilitatea față de mediu și resurse.
În această toamnă, 40 de cadre didactice din instituțiile de învățământ profesional tehnic din întreaga țară beneficiază de noul program de formare, menit să le ofere instrumente și competențe necesare pentru a aduce sustenabilitatea în sala de clasă. Prin acest program, ei vor învăța cum să integreze principiile dezvoltării durabile în procesul de predare, transformând școala într-un spațiu al conștientizării și al acțiunii concrete, contribuind astfel la formarea unei generații de specialiști pregătiți pentru un viitor sustenabil.

„Cursul este multidisciplinar și poate fi aplicat în orice domeniu — de la inginerie mecanică până la industria alimentară. Ne dorim ca fiecare profesor să poată implementa conceptele de sustenabilitate în disciplinele pe care le predă, transformând teoria în practică”, a declarat Ina Griza, șefa Departamentului Formarea Profesională a Adulților, responsabilă de program în cadrul Centrului Universitar de Formare Continuă.
Programul este structurat în trei module ce abordează conceptele și obiectivele dezvoltării durabile, aplicarea lor în conținuturile didactice și elaborarea pachetelor educaționale moderne. Participanții vor învăța să integreze principiile durabilității în proiecte de lecție, activități cu elevii, forme de evaluare și jocuri interactive.

„Avem nevoie de muncitori calificați care să înțeleagă și să aplice principiile dezvoltării durabile la locul de muncă. Totul pornește din școală”, a afirmat Rodion Ciupercă, șeful Centrului Universitar de Formare Continuă. Acesta subliniază că educația pentru dezvoltare durabilă nu este o disciplină opțională, ci o componentă esențială a formării profesionale: „Doar prin integrarea conceptului în toate orele, acesta va deveni o deprindere firească pentru elevi și cadre didactice.”
Vera Chilari, coordonatoare națională de proiect a Organizației Internaționale a Muncii pentru Europa Centrală și de Est, a subliniat importanța abordării practice a educației „verzi”: „Tranziția verde nu poate rămâne doar un concept teoretic. Cadrele didactice trebuie să înțeleagă în profunzime sensul sustenabilității și să-l transforme în acțiuni concrete, integrate în toate programele de studii și în activitatea de zi cu zi.”

Noul program de formare, acreditat la nivelul 6 al Cadrului Național al Calificărilor, însumează 300 de ore de instruire și oferă 10 credite academice, confirmând caracterul său riguros și aplicabil în dezvoltarea competențelor profesionale.
Programul este realizat cu sprijinul Organizației Internaționale a Muncii, în cadrul proiectului „Competențe pentru tranziția verde și dezvoltarea durabilă”, finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, cu sprijinul Cooperării Austriece pentru Dezvoltare și al Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein. Acesta marchează începutul unei noi etape pentru sistemul educațional din Moldova — una în care fiecare lecție va contribui la un viitor mai sustenabil.
„Programul contribuie la dezvoltarea competențelor pedagogice și transversale necesare pentru integrarea conceptelor de sustenabilitate în procesul educațional, consolidând capacitatea cadrelor didactice de a promova valori ecologice, sociale și economice în rândul elevilor. Absolvenții vor obține certificate de competență recunoscute oficial, care confirmă pregătirea lor pentru a integra principiile economiei verzi și ale sustenabilității în procesul educațional. Programul va fi instituționalizat la UTM și va fi ulterior disponibil, la cerere, pentru cadrele didactice din instituțiile de învățământ profesional tehnic din sectorul public și privat”, a adăugat Vera Chilari.
Timp de două săptămâni, profesorii sunt ghidați în procesul de formare de către trei mentori cu experiență din cadrul UTM, care au evidențiat caracterul practic și relevanța imediată a programului.
„Ne-am propus ca acest curs să fie nu doar informativ, ci și util și aplicabil pentru cadrele didactice. Formarea îmbină conținutul teoretic cu exerciții practice, astfel încât profesorii să poată integra imediat principiile dezvoltării durabile în procesul de predare. Participanții vor elabora portofolii didactice și vor exersa metode interactive, într-un cadru colaborativ și prietenos. Scopul nostru este ca fiecare profesor să finalizeze programul cu instrumente reale, pe care să le poată aplica cu încredere în activitatea lor de zi cu zi”, a menționat Vasilina Popov, conferențiar universitar, șefa Departamentului Pregătire Didactică din cadrul UTM.

În completare, Cornelia Cucerescu, conferențiar universitar, doctor în științe economice la Facultatea de Inginerie Economică și Business a UTM și coordonatoare a proiectului Erasmus+, a accentuat faptul că formarea integrează cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030, cu prioritate pe cele mai relevante pentru Republica Moldova: energie accesibilă și curată, educație de calitate și consum responsabil — direcții esențiale pentru construirea unui viitor sustenabil.
„Programul Educație pentru Dezvoltare Durabilă oferă o oportunitate valoroasă de a împărtăși experiențe, de a explora metodologii inovatoare și de a forma competențe actuale, necesare pentru educația secolului XXI”, a adăugat Elena Gogoi, doctor în științe ale educației.
Despre ILO: Organizația Internațională a Muncii (ILO) este agenția specializată a Organizației Națiunilor Unite care promovează drepturile la locul de muncă, încurajează oportunitățile de angajare decentă, consolidează protecția socială și întărește dialogul tripartit între guverne, angajatori și lucrători. Fondată în 1919, ILO reunește 187 de state membre și este singura agenție ONU cu o structură tripartită. În Republica Moldova, ILO sprijină modernizarea educației profesionale, ocuparea tinerilor și adaptarea pieței muncii la tranziția verde: 167 de elevi au ales să urmeze, în anul curent de studii, noile programe în domeniul energiei regenerabile, lansate de cinci instituții de învățământ profesional tehnic din țară.
/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.































































