Mai multe percheziții au avut loc astăzi pe diverse adrese din Chișinău și Orhei, într-o cauză penală ce vizează mai mulți angajați ai Serviciului Fiscal de Stat. Funcționarii sunt suspectați de implicare într-o schemă de corupție.
Potrivit unui comunicat emis de Centrul Național Anticorupție (CNA), unii funcționari ai SFS ar fi pus în aplicare o schemă ilegală prin care ar fi solicitat și primit periodic bani de la diverși agenți economici, pentru a evita întocmirea actelor de control fiscal, a trece cu vederea anumite încălcări descoperite în activitatea comercială sau pentru a aplica sancțiuni mai ușoare.
Sumele cerute ar fi fost, în medie, în jur de 500 de euro, variind în funcție de gravitatea neregulilor.
Urmare a perchezițiilor de astăzi, un funcționar al SFS a fost reținut pentru 72 de ore, iar alte trei persoane sunt investigate în stare de libertate.
Ancheta pe acest caz continuă.
Instituția vizată a venit cu o reacție pe acest caz, în care a menționat că „este deschisă pentru cooperare și acordă tot suportul necesar organelor de drept în vederea elucidării cazului”.
„Totodată, autoritatea fiscală declară toleranță zero la orice manifestări coruptibile ale funcționarilor fiscali în activitatea lor, precum și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității”, se mai arată în comunicat.




























































