Caz șocant în capitală. Un adolescent și-a pierdut viața în timpul unui antrenament în sala de forță a Centrului de Excelență în care își făcea studiile. Potrivit informațiilor preliminare pe corpul cestuia nu au fost depistate urme de moarte violentă. Între timp, reprezentanții instituției de învățământ au venit cu un mesaj de rămas bun.
Contactată de TV8, ofițera de presă a poliției capitalei, Cristina Talpă, ne-a comunicat că pe 27 octombrie, prin intermediul Serviciului 112, a fost înregistrat un caz privind decesul unui minor de 16 ani într-o sala sportivă a unui colegiu din sectorul Botanica.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii și medicii de la urgență. În pofida manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical, minorul a fost declarat decedat.
Potrivit constatărilor preliminare, pe corpul neînsuflețit al acestuia nu au fost depistate semne de moarte violentă.
Astăzi, reprezentanții Centrului de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale au venit cu un mesaj de rămas bun pe pagina de Facebook a instituției:
„Cu profundă durere și tristețe, exprimăm condoleanțe familiei îndurerate a elevului nostru, Dorin Popa, care s-a stins din viață mult prea devreme, la o vârstă fragedă. Ne este greu să acceptăm pierderea lui Dorin și ne rugăm ca Dumnezeu să aducă mângâiere și putere familiei sale în această grea încercare”.
Cazul a fost înregistrat, iar toate circumstanțele urmează a fi stabilite de către poliție și medicii legiști.



























































