Tot mai mulți studenți străini aleg universitățile din Moldova pentru studiile de licență. Anul acesta, peste 1.100 de tineri din alte țări s-au înscris, cu o treime mai mulți decât anul trecut. Cele mai căutate specialități sunt Medicina, Științele Educației, Medicina Veterinară, Traducere și Interpretare, Business și Administrare, precum și Animația. Cursanții străini spun că îi atrag atât contractele avantajoase, cât și calitatea studiilor. Deși taxele ajung la mii de euro, acestea rămân mai mici decât în țările lor de origine. În plus, contribuția lor permite unor facultăți să funcționeze și să ofere contracte mai accesibile tinerilor moldoveni.
Anthony a venit tocmai din Congo pentru a-și continua studiile la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul USM. După un an de învățământ în țara sa de origine, la o altă specialitate, tânărul a realizat că nu se mai regăsește acolo și a decis să-și cumpere un bilet doar dus spre Chișinău, unde locuiește și fratele său mai mare. Deși vorbește foarte puțin limba română, Anthony a ales să studieze specialitatea „Comunicare și relații publice” în limba română.
„Știu că nu este ușor pentru că, în primul rând, nu știu multe despre limba română. Dar de ce am ales această specialitate? Pentru că îmi place să stau în preajma oamenilor și să vorbesc mai mult. Știu că nu vorbesc perfect, dar încerc să fac tot ce pot”, a subliniat studentul din Congo, Anthony Moussa.
Deși nu este sigur că își va construi o carieră în domeniul comunicării, Anthony este convins că viitorul lui este aici, în Republica Moldova, țara care, spune el, i-a devenit deja „acasă”.
„Eu îmi văd viața aici. Îmi văd viața aici. Știu că unii oameni spun că nu este „o idee bună” dar, personal, cred că voi rămâne aici. Fraza mea preferată în română este: „Dacă am luat cinci, înseamnă că a învățat pe jumătate”, a afirmat studentul din Congo, Anthony Moussa.
Profesorii recunosc că orele cu studenții străini reprezintă o adevărată provocare, mai ales atunci când aceștia aleg să studieze în grupele cu predare în limba română.
„Cum depășim problemele și obstacolele de comunicare la specialitatea de Comunicare și relații publice? Foarte eficient. Eu cunosc un pic de franceză, engleză. Anthony știu că cunoaște un pic de română, franceză, engleză. Mai există comunicare pe diverse filiere, cum ar fi: nonverbal, asocierile pe care le facem, simulările, exemplele pot veni chiar de la el de acasă”, a menționat lectorul universitar, USM, Andrei Perciun.
Totuși, cel mai mare număr de studenți străini învață la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Printre ei și Tishya Mukherjee, originar din India, care este în ultimul an la specialitatea „Medicină generală”. Și-a început studiile în Ucraina, unde a studiat timp de trei ani, însă odată cu izbucnirea războiului, s-a refugiat în Republica Moldova.
„Dacă vorbesc despre universitate, pot spune că este mai sistematic aici. Licențele de examene sunt foarte standardizate și avem SIMU, adică Sistemul Informațional de Management Universitar. Totul este transparent, studenții pot vedea notele, ei își cunosc performanțele. Profesorii sunt mai fluenți în engleză. Asta îi ajută pe studenți să înțeleagă mai bine. Dacă vorbim despre oameni, pot spune că moldovenii sunt primitori și perioada în care stau aici este frumoasă”, a subliniat studenta din India, Tishya Mukherjee.
Pentru studenții străini care învață în grupe cu predare în limba engleză, taxa anuală de studii este de cel puțin două ori mai mare decât pentru studenții moldoveni.
„- Plata anuală a contractului este de cinci mii de euro. - Crezi că prețul este corect în raport cu calitatea studiilor?- Da, prețul este într-adevăr unul foarte corect. Noi nu suntem doar la lecții dar avem și centrul de simulări CUSIM unde putem lucra pe manechine. Cred că suma de bani este destul de bună, pentru că practicăm mult înainte de a lucra cu pacienții reali”, a afirmat studenta din India, Tishya Mukherjee.
Astfel, prețul unui contract anual la Medicină începe de la 3.150 de euro și poate ajunge până la 7.000 de euro, în cazul specializării Stomatologie. Datorită contribuției financiare a studenților străini, tinerii din Republica Moldova beneficiază de o taxă de studii cu aproximativ 70% mai mică decât costul real.
„Capacitatea financiară a universității depinde foarte mult și este formată, inclusiv, de contribuțiile financiare ale studenților internaționali. Dacă să vorbim despre cheltuielile care le are universitatea pentru a oferi cunoștințele respective, studenții autohtoni plătesc un contract inferior acelei sume reale”, a subliniat decanul Facultății de Medicină nr 2, Mircea Bețiu.
Anul acesta, 1.113 studenți din 24 de țări s-au înscris la programele de studii superioare din Republica Moldova, cu 376 mai mulți față de anul trecut. Cei mai mulți au ales Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, unde au fost admiși 300 de tineri din țări precum India, Israel, Franța, Maroc, Belgia și Finlanda. La Universitatea „Ion Creangă” s-au înscris 279 de studenți, majoritatea din România și Ucraina, iar la UTM –273, preponderent din India. Alte două instituții, USM și ASEM, au înregistrat 161, respectiv 100 de studenți străini.



























































