Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1693: Alertă în Marea Neagră, armistițiu încălcat și morți la Kiev. Trump pledează pentru Putin

Încă doi oameni ai lui Șor și-au aflat sentințele: Procurorii vor ataca hotărârea ce-i vizează pe șefii OT Criuleni și Ialoveni

justiție condamnare (10)
31 octombrie 2025, ora 14:50

Președinții oficiilor teritoriale Criuleni și Ialoveni ale fostului partid politic „Șor” au fost condamnați la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la finanțarea formațiunii din partea unui grup criminal. Cei doi au mai rămas și fără aproximativ 6,4 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Anticorupție, instanța a pronunțat pentru ambii o condamnare la patru ani de închisoare, concomitent cu interdicția de a deține funcții de conducere în partide politice sau organizațiile acestora, precum și de a desfășura activități de administrare financiară sau logistică în cadrul formațiunilor, pentru o perioadă de cinci ani.

Sentința a fost suspendată condiționat, cu un termen de supraveghere de trei ani.

De asemenea, circa 2,9 milioane de lei au fost confiscate de la președintele organizației teritoriale Criuleni, și alte aproximativ 3,5 milioane de lei de la președintele organizației teritoriale Ialoveni. În același timp, a fost ridicat și un telefon mobil, recunoscut drept corp delict.

Atât sumele de bani, cât și telefonul au fost confiscate în favoarea statului, iar instanța a confirmat menținerea sechestrului asupra bunurilor inculpaților pe întreaga durată a urmăririi penale.

Conform acuzației, inculpații ar fi acceptat, cu bună știință, între iulie și octombrie 2022, finanțarea partidului de către un grup criminal organizat, în valoare totală de aproximativ 6,4 milioane de lei. Aceste fonduri ar fi fost folosite pentru acoperirea cheltuielilor legate de protestele organizate de partid și pentru plata salariilor neînregistrate oficial (în plic) membrilor oficiilor teritoriale.

Cei doi inculpați au negat acuzațiile, iar până la o sentință definitivă, nu au dreptul să părăsească țara.

Sentința urmează să fie contestată la Curtea de Apel Centru, pe motivul blândeții acesteia, întrucât procurorul de stat a cerut aplicarea unei pedepse de 5 ani de închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente