Un camion a fost cuprins de flăcări pe teritoriul unei companii din Bălți. La fața locului au intervenit 4 echipaje de pompieri.
Contactată de TV8, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a declarat că victime nu au fost raportate.
La sosirea echipajelor de intervenție, salvatorii au constatat că ardea o semiremorcă încărcată cu cabluri, fără cap tractor. Datorită intervenției rapide a pompierilor, focul a fost localizat la ora 11:48 și lichidat complet la ora 12:06.
Incendiul a distrus bunurile transportate. Cauza și circumstanțele producerii incidentului urmează să fie stabilite de specialiști.
Potrivit imaginilor surprinse de martorii oculari, incendiul a degajat un fum dens și negru, vizibil de la distanță.




































